Tupeu de recidivist:

Condamnat de două ori pentru că a condus fără permis, încătușat din nou în trafic

782
2
Condamnat de două ori pentru că a condus fără permis, încătușat din nou în trafic - fondtupeuderecidivist-1403112702.jpg

Articole de la același autor

Un tânăr de 27 de ani se poate ",mândri" că și-a făcut-o cu mâna lui. Nu i-a fost suficient faptul că a fost condamnat de două ori pentru conducere fără permis. De această dată, ieri noapte, acesta s-a urcat din nou la volan. Oamenii legii l-au prins, iar acum va fi dus spre arestare. 


Unui tânăr din Constanța pare că îi place mai mult "la răcoare". Nu a înțeles nici după două condamnări că nu este bine să conduci fără permis și a hotărât, pentru a treia oară, să sfideze legea. Însă cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, tânărul sperând că nu va fi prins, acesta a fost încătușat din nou. 


La 27 de ani, condamnat de trei ori 
Incidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri. În jurul miezului nopții, Adrian Bulai conducea un Volkswagen Passat pe strada Mircea cel Bătrân. Era în mașină cu un prieten când, la un moment dat, nu a acordat prioritate de trecere și a provocat un accident. Din fericire, nu au rezultat victime, însă pasagerii din cealaltă mașină s-au speriat și au chemat Poliția. Pasagerul din Volkswagen s-a speriat, știind lângă cine se afla în autoturism, și a fugit de la fața locului. 


Rutieriștii au sosit imediat la locul cu pricina și i-au testat pe ambii conducători auto. În cazul lui Adrian Bulai, rezultatul a fost pozitiv: acesta avea o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Continuând verificările, oamenii legii au descoperit faptul că acesta nu avea permis de conducere, ba mai mult, are și un cazier "bogat". Acesta a mai fost condamnat de trei ori, de două ori pentru conducere fără permis și o dată pentru posesie de arme albe. În ianuarie 2014 a fost eliberat din închisoare, iar acum probabil că se va întoarce din nou după gratii. Tânărul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind de așteptat: 1,60 mg/l alcool pur în sânge. 


Cine, eu? 
Tânărul de 27 de ani nu și-a recunoscut nici acum fapta. În momentul în care polițiștii rutieri au ajuns la fața locului, acesta a declarat că, de fapt, pasagerul din dreapta se afla la volan și nu el. Le-a spus polițiștilor că el era pasager, iar prietenul lui, "șoferul", s-a speriat și a fugit. Oamenii legii au dat și de prietenul tânărului, care ar fi putut foarte simplu să pună vina pe el, neavând vreo neregulă, nefiind băut și având și permis. Acesta, însă, le-a povestit polițiștilor că Adrian Bulai l-a rugat să mintă pentru el, pentru a nu se întoarce după gratii. Pasagerul nu l-a ascultat și l-a dat pe Bulai pe mâna polițiștilor. De asemenea, rutieriștii au avut declarații de la mai mulți martori, care au văzut ce s-a întâmplat și cine a condus, de fapt, acel autoturism. 


Tânărul de 27 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și urmează a fi prezentat Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă. 


Comentează știrea

Sofer
19 iunie 2014
Pe buna dreptate

Pe buna dreptate bulai va merge la bulau.

sapunu
19 iunie 2014
malac fara creier

Inca un malac fara creier la puscarie. Auzi tu beat si fara permis de 3 ori. Eu cred ca-i place la bulau si mai ales la dusuri. Sper sa nu-l mai vedem pe strada in urmatorii 15 ani

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2965 secunde