Recidivistul băut și fără permis, încătușat

544
< 1 min citire
Recidivistul băut și fără permis, încătușat - fondtupeuderecidivist-1403089979.jpg
Adrian Bulai, de 27 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. Acesta va fi prezentat și în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Reamintim că tânărul de 27 de ani, din Cobadin a ajuns în atenția polițiștilor rutieri constănțeni, azi noapte, după ce s-a urcat la volan beat, fără permis și, pe deasupra, a mai provocat și un accident.
Adrian Bulai conducea un Volkswagen Passat pe strada Mircea cel Bătrân, în jurul orelor 00.30. La un moment dat, din cauza neatenției, tânărul a lovit o mașină. Ajunși la fața locului, rutieriștii l-au testat pe șofer cu aparatul Drager, rezultatul fiind pozitiv: acesta avea o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. 
De asemenea, în urma verificărilor, oamenii legii au descoperit că tânărul nu numai că nu avea permis de conducere, ci are și cazier. Astfel, acesta a fost eliberat din închisoare în urmă cu doar câteva luni, fiind condamnat la un an de închisoare pentru conducere fără permis și deținere de arme albe. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0645 secunde