Tribunalul Constanța l-a condamnat la doi ani de închisoare pe Mihai Petcuci, de 33 de ani, din localitatea Cerchezu, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor. El va trebui să plătească și 1.365 de lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, către Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel, la Curtea de Apel Constanța.
Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a petrecut la data de 1 ianuarie 2007, în zona gării CFR Agigea Nord. Mihai Petcuci l-a înjunghiat pe Costel Lungu, de 49 de ani, din Tulcea, după ce acesta din urmă a încercat să-l lovească cu o greblă în cap. Cei doi bărbați erau însoțiți de alte două persoane și desfăceau baloți de paie.
Procurorii spun că, în ziua respectivă, după ce au băut împreună, indivizii s-au luat la ceartă, Costel Lungu fiind cunoscut ca o persoană irascibilă. Pe moment, scandalul a fost aplanat, însă după câteva ore, Costel Lungu a venit la Petcuci să-i ceară socoteală. Așa că, în timp ce Petcuci căra baloții de paie, Lungu l-a lovit cu o greblă în cap. Imediat ce s-a ridicat de la pământ, Petcuci a luat cuțitul pe care îl folosea la muncă și l-a înjunghiat pe Lungu în torace. În urma loviturii primite, Costel Lungu a avut nevoie de 16 - 18 zile de îngrijiri medicale.