Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au respins apelul declarat de Aurel Ungureanu, de 48 de ani, din localitatea Credința, împotriva sentinței prin care a fost condamnat la șase ani și patru luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor calificat. Decizia nu este încă definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit anchetatorilor, în seara zilei de 24 noiembrie 2009, Aurel Ungureanu și amicul său, Gheorghe Popa, de 35 de ani, au băut împreună, în curtea mamei lui Popa.
La un moment dat, Ungureanu s-a ridicat de pe scaun și s-a îndreptat spre grădină cu intenția de a-și face nevoile. Văzându-l, Popa l-a împins spre poartă și i-a spus să meargă imediat la el acasă. Numai că Ungureanu s-a postat în fața curții și a așteptat ca rivalul să iasă în stradă. Nu a trecut multă vreme și dorința i s-a îndeplinit. Cum l-a văzut, l-a atacat cu un briceag, înjunghiindu-l de trei ori în stomac. Întreaga scenă s-a petrecut sub privirile disperate ale uneia dintre fiicele victimei. Fata a alergat spre casă și i-a spus imediat mamei sale cele întâmplate.
Oamenii legii spun că agresorul ar fi continuat să-și lovească victima dacă nu ar fi fost oprit de rudele lui Gheorghe Popa, care au reușit să-i smulgă din mână arma și să-l imobilizeze.
Oamenii au sunat apoi la 112 și au cerut ajutor. Gheorghe Popa a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale. Medicii legiști au considerat că vătămările suferite i-au pus victimei viața în pericol, motiv pentru care, la acel moment, Ungureanu a și fost arestat.