Condamnată la cinci ani de închisoare pentru că și-a omorât copilul cu sânge rece

559
2 min citire
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au menținut pedeapsa de cinci ani de închisoare în cazul unei femei de 35 de ani, din Tulcea, care și-a omorât cu sânge rece nou-născutul. Instanța a res-ins și cererea prin care se solicita schimbarea încadrării juridice din omor calificat în pruncucidere.
Ana Maria Ifrim, de 35 de ani, din orașul Tulcea, trăia în concubinaj alături de un bărbat, cu care mai avea un copil de patru ani. Ambii mai aveau copii din relații anterioare. Concubinul femeii i-ar fi spus, la un moment dat, că nu dorește să mai aibă un copil, motiv pentru care inculpata a ascuns sarcina celui de-al doilea copil, susținând în fața bărbatului că are probleme de sănătate, respectiv un fibrom, și că de aceea s-ar fi "îngrășat".
Numai că, la data de 28 noiembrie 2007, Ana Maria a născut în baie, lăsând copilul în placentă, i-a înfășurat cordonul ombilical de două ori în jurul gâtului, iar apoi l-a pus într-o pungă. În aceste momente, s-a auzit soneria din apartament. Presupunând că a venit concubinul acasă și făcându-i-se frică, femeia a înghesuit copilul în lăcașul de scurgere de sub cadă.
Pentru că i s-a făcut rău, Ana Maria Ifrim a fost transportată, în aceeași zi, la spital, unde medicii și-au dat sea-ma că ea abia născuse, lucru negat, pe moment, de femeie.
Copilul a fost găsit, chiar de concubinul inculpatei, la două zile de la abominabila crimă.
În urma expertizei medico-legale s-a descoperit faptul că fătul era viu și sănătos la naștere, având 55 de centimetri și 3,2 kg. Moartea acestuia a fost cauzată, în prima fază, prin asfixiere, iar apoi de leziunile craniene provocate prin îndesarea corpului copilului în lăcașul îngust de sub cadă.
Hotărârea emisă de magistrați nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0335 secunde