Concurs Condamnați pentru trafic cu canabis

528

Articole de la același autor

Magistrații de la Tribunalul Constanța au dispus condamnarea lui Costin Claudiu Baciu la pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri de risc și a lui Aurelian Gabriel Andreica la pedeapsa de patru luni de închisoare cu suspendare condiționată pentru deținere de droguri. Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța i-au trimis în judecată pe cei doi după ce, la data de 3 iulie 2009, în fața unui hotel din Mangalia, Baciu a fost prins având asupra sa 31,5 grame de canabis. În urma cercetărilor, s-a stabilit că, în urmă cu puțin timp de la momentul respectiv, acesta îi dăduse lui Aurelian Gabriel An-dreica șapte grame de canabis, pe care cel din urmă trebuia să le vândă. În urma perchezițiilor efectuate, asupra lui Andreica a mai fost descoperită cantitatea de 3,7 grame de canabis, pe care acesta a declarat că le deținea în vederea consumului.
Baciu le-a spus procurorilor de la DIICOT că drogurile le-ar fi cumpărat de la o persoană necunoscută din Vama Veche, pentru consum propriu, dar și pentru a le vinde.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6022 secunde