Conducerea Penitenciarului Poarta Albă a inaugurat trei pavilioane de detenție, fiecare cu o capacitate de câte 100 de locuri, destinate regimurilor deschis și semideschis din cadrul Penitenciarului Constanța-Poarta Albă- Centru dar și pavilionul de detenție cu o capacitate de 80 de locuri din cadrul Complexului Corecțional– Secția exterioară Valu lui Traian.
Vineri, conducerea instituției a deschis trei noi pavilioane destinate regimurilor deschis și semideschis. În total, infrastructura penitenciarului s-a extins cu 380 de locuri de detenție.
Evenimentul a reunit numeroși oficiali din cadrul Ministerului Justiției, Ministerului Apărării Naționale, Administrației Naționale a Penitenciarelor, autorități locale și parteneri instituționali. Printre cei prezenți s-au numărat ministrul Justiției Radu Marinescu, secretarul general adjunct al Ministerului Justiției Ion Claudiu Teodorescu, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor Geo Bogdan Burcu și reprezentanți de seamă ai sistemului judiciar și al parchetelor din județul Constanța.
Această extindere vine într-un context în care problema supraaglomerării din sistemul penitenciar rămâne o provocare la nivel național. La începutul anului, gradul de ocupare la Penitenciarul Poarta Albă era de 119,78%, calculat conform normei internaționale de patru metri pătrați per deținut. Noile spații sunt menite să reducă presiunea asupra capacității existente și să îmbunătățească standardele de detenție.
„Menționăm faptul că administrația penitenciarului depune constant diligențe în vederea reducerii gradului de supraaglomerare și pentru utilizarea în mod just a tuturor spațiilor de cazare existente", au transmis reprezentanții Penitenciarului, pentru ziarul Cuget Liber.
Pe lângă asigurarea unui spațiu corespunzător, administrația susține că se concentrează pe accesul la servicii medicale, programe educaționale și activități menite să contribuie la reintegrarea socială a deținuților după eliberare.
„Îmbunătățirea condițiilor de detenție reprezintă un obiectiv constant al Penitenciarului Constanța-Poarta Albă, asigurându-se că toate persoanele private de libertate beneficiază de tratament uman, acces la servicii medicale adecvate și oportunități educaționale, în vederea creșterii șanselor de reintegrare socială, după punerea în libertate", a mai specificat sursa citată.
Radu Marinescu, ministrul Justiției, s-a arătat mulțumit de noile dotări ale Penitenciarului Poarta Albă, susținând că „suntem pe calea cea bună”. El a mai menționat că în mandatul său și-a propus să asigure infrastructura necesară întregului ecosistem judiciar.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.