Constanţa. Accidente pe fondul consumului de alcool. O şoferiţă a intrat într-o movilă de pământ, un şofer într-o staţie GPL

206
Constanţa. Accidente pe fondul consumului de alcool. O şoferiţă a intrat într-o movilă de pământ, un şofer într-o staţie GPL - x-accidente-pe-fondul-consumului-1700481465.jpg

Articole de la același autor

Şoferii băuţi sau drogaţi la volan sunt un pericol public, iar Constanţa nu duce lipsă la acest capitol. Însă poliţiştii sunt zilnic la datorie, depistând şi sancţionând astfel de comportamente.


„La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 04.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Biroul Rutier au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul I.C. Brătianu fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge”, informează reprezentanţii Poliţiei Contanţa.


Accident rutier la Mangalia, produs de o femeie care băuse


La data de 19 noiembrie, în jurul orei 19.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia - Biroul Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Greenport din municipiul Mangalia s-a produs un accident rutier, o tamponare.


Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că o femeie, de 46 de ani, ar fi condus un autoturism pe un tronson de drum pe care se efectuau lucrări și ar fi lovit o movilă de pământ.


Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condusă la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.


Cu maşina, direct în staţia GPL


Tot pe data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Srviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 2A, în orașul Ovidiu, s-a produs un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 26 de ani, ar fi condus un autoturism și ar fi pierdut controlul direcției, lovind o stație G.P.L. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.


În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.395 secunde