CONSTANȚA / Hoț împușcat mortal în inimă de polițiști

1737
10
CONSTANȚA / Hoț împușcat mortal în inimă de polițiști - sectia3politiesediu253-1329160892.jpg

Un tânăr de 25 de ani suspectat de furt, care încerca să fugă în momentul în care a fost somat de polițiști să se predea, a murit după ce a fost împușcat. Totul s-a întâmplat duminică spre luni noaptea, când oamenii legii au depistat mai multe persoane încercând să vândă la un centru de fier vechi un autoturism furat.

Luni dimineață, în jurul orei 1,30, polițiștii de la Compartimentul trafic și furturi auto din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, care urmăreau de ceva vreme activitatea infracțională a unei grupări care se ocupa cu furtul de autoturisme, pe care apoi le vindea la fier vechi, i-au depistat pe suspecți chiar în momen-tul în care făceau o nouă "tranzacție".
Numai că, la vederea oamenilor legii, doi dintre suspecți au devenit violenți și i-au amenințat pe polițiști cu bâtele, după care au luat-o la fugă.
Imediat, polițiștii i-au somat, numai că aceștia nu s-au supus, unul dintre polițiști efectuând un foc de avertisment în plan vertical, apoi unul în direcția suspecților. Glonțul l-a nimerit pe unul dintre ei, Zaharia Colgiu, de 25 de ani, din Valu lui Traian, în zona toracică. Rana produsă a dus, în scurt timp, la decesul tânărului, medicii de pe ambulanța SMURD care au venit la fața locului nemaiputând face absolut nimic pentru a-l salva. Ceilalți doi suspecți, Gheorghe Stănilă, de 20 de ani, și Doru Bobocea, de 23 de ani, au fost și ei imobilizați la scurt timp.
Ulterior, în zonă a fost reperat un alt autoturism, la volanul căruia se afla Ana Maria Grigoraș, de 24 de ani, din câte se pare chiar concubina lui Colgiu, persoana decedată.
Cele trei persoane au fost conduse la sediul IPJ Constanța, unde oamenii ilegii au stabilit că cei trei, împreună cu suspectul împușcat de polițist, au dus la centrul de colectare fier vechi de pe Varianta Ovidiu, unde au și fost prinși, în vederea valorificării, o autoutilitară în valoare de 5.000 de lei, pe care o furaseră în aceeași noapte de pe strada Dezrobirii, din Constanța.
În urma cercetărilor a mai reieșit și faptul că, în noaptea de 8 spre 9 februarie a.c., aceleași persoane au mai furat un autoturism, pe care l-au vândut la același centru de colectare a fierului vechi.
Pentru că o persoană a decedat după ce un ofițer a tras cu arma, ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care-l vor cerceta pe acesta sub aspectul comiterii infracțiunii de omor deosebit de grav.
Procurorii vor trebui să spună dacă ofițerul a folosit arma în condițiile legale ori nu.
Șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, comisar șef Valentin Burlacu, ne-a declarat că "este regretabil că s-a întâmplat acest lucru. Persoanele suspectate de polițiști de comiterea vreunei infrac-țiuni trebuie să înțeleagă că există acest risc dacă ignoră somațiile oamenilor legii. Acest tânăr a ales să nu se predea, iar acest lucru l-a costat viața. Nu pot să mă pronunț în acest moment cu privire la vina ofițerului, pentru că există în curs o anchetă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care trebuie să stabilească acest lucru".



Comentează știrea

Ion
14 februarie 2012
Numai unul nu ajunge!

Impuscati cat mai multi .. poate scapam de ei .. am ajuns o natie de hoti, cocalari si pitipoance!

vigotinu
14 februarie 2012
Felicitari ofiterului

Nu pot decat sa ma bucur ca aud asta. Nu inteleg ce sa mai cercetezi (inteleg ...ca suntem in RO). Daca eram in occident/US era un lucru perfect normal ceea ce a facut acest ofiter.

Gica de la scularie
14 februarie 2012
CUM ADICA OMOR DEOSEBIT DE GRAV??????

Politistul trebuie cercetat doar sub aspectul folosirii regulamentare a armanentului, ATIT SI NIMIC MAI MULT. Omor deosebit de grav!!!???, dar ce era intru-n club si a inceput sa traga la intimplare ???? D-nii procurori l-au aresta si pe complicele de la centrul de colectare a fierului vechi care facea tranzactii noaptea. Si inca ceva, dotati Politia cu Glock, Sig-suaer sau Beretta nu cu carpatiul care trage cu precizia unei prastii. FELICITARI DOMNULUI POLITIST.

SARMANUL
14 februarie 2012
LA CAT MAI MULTI IMPUSCATI

nu i-l mai cercetati pe politai ca prind curaj nemernicii avansatil datii ceva stimulent

colgiu
17 februarie 2012
fane

normal ma ca sunteti colegi cu el zdrentelor va scapati unu pe altu cand va dadea bani nu mai tragea nimeni eu nu vreau sa al bagati la puscarie ma lasatil afara sa poata fii executat mai repede politist jegos voi sunteti cei mai hoti din totii ..

6. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

anonim
29 februarie 2012
anonim

anonim ai dreptate cel care a fost inpuscat nu avea nici o vina el era chemat acolo si normal k a fugit k nu stia ce se intanpla si astea cu stirile nu au spus adevarul au aparat politistul au scris de la ei sa faca audienta chiar nu avea nici o vina baiatu ori cine ar fi fost ar fugi

Cetatean jafuit de hoti
4 martie 2012
Hoti rasfatati de lege

Ia nu mai luati apararea hotilor si amicilor lor ! Ce cautau aia cu masinile furate aia au gasit . Adica sa le plangem de mila hotilor ?! Prea blsnda e justitia romaneasca , de le tot da suspendare hotilor astia. Pe vremea lu' Ceausescu ii punea la munca zdravana in puscarie pe hoti, nu ca azi ca-s acolo la odihna cu i-phone si internet !

anonim..
14 septembrie 2012
anonim

acolo sa te duci si tu dak crezi ca e bn cu internet si i-phone ma smeker ..ciumpalacule!!!

ionut
11 noiembrie 2012
a

sunt de acord cu justia, numai ca nu-i aplicata asa cum trebui acolo unde e nevoie, nu cred ca era nevoie de ucidere acolo, mai cititi si voi codul penal cand se omoara un om si dc.....a ca fugit pur si simplu si cati criminali n-au fugit si nu i-au mai omorat.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3693 secunde