Constanța nu duce lipsă de mediatori

231
Constanța nu duce lipsă de mediatori - constantanuducelipsademediatori-1392667026.jpg

Articole de la același autor

La nivelul Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța se va organiza, începând cu sfârșitul lui aprilie, încă un curs de formare a mediatorilor. Directorul general al CCINA Constanța, Ion Dănuț Jugănaru, a precizat că acesta este un curs care încă merge foarte bine, prezintă mare interes, chiar dacă numărul celor care au urmat o astfel de pregătire este, la nivelul județului Constanța, destul de mare. 
"Medierea oferă justițiabilului posibilitatea de a renunța la alternativa judecății, acesta alegând benevol modalitatea mult mai rapidă de a-și rezolva problema, lucru ce duce firesc la degrevarea instanțelor de cauze și la îmbunătățirea calității actului de justiție", spun organizatorii. 
Potrivit acestora, pot participa la curs doar absolvenții de studii superioare, cu minimum trei ani vechime în activitate.
"Prin intrarea în vigoare a Noului Cod Penal și a Noului Cod de Procedură Penală, s-a dezvoltat o nouă materie - Medierea penală, care permite împăcarea părților și înlăturarea răspunderii penale în ceea ce privește speța infracțiunilor contra patrimoniului - furt, furt calificat, înșelăciune, gestiune frauduloasă etc.. Persoanele care activează în instituțiile de profil, având legătură cu domeniul penal, ar avea un avantaj în noua profesie de mediator, care poate fi desfășurată în paralel cu activitatea de funcționar public, cu statut special", mai atrag atenția organizatorii.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5772 secunde