Constănțean împușcat, din greșeală, în abdomen

387
Constănțean împușcat, din greșeală, în abdomen - impuscatsursanews-1589478448.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii au deschis un dosar penal după ce un bărbat a ajuns la spital, împușcat în abdomen. Marți, polițiștii de la Nicolae Bălcescu au fost sesizați că o ambulanță a fost solicitată în localitate, pentru a transporta la spital un bărbat rănit prin împușcare. Cercetările au fost preluate de oamenii legii din cadrul Serviciului Investigații Criminale și Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Aceștia au stabilit că victima, un bărbat de 32 de ani, împreună cu alți doi indivizi, de 27 și respectiv 58 de ani, au mers cu mașina pe un câmp de la marginea comunei Nicolae Bălcescu, cu intenția să vâneze.

Victima avea asupra lui arma de vânătoare, iar când a vrut să iasă, cu pușca în mână, pe trapa autoturismului a apăsat din greșeală pe trăgaci, împușcându-se în zona abdominală.

Arma a fost abandonată pe câmp, de unde a fost recuperată de polițiști. "În urma verificărilor s-a stabilit că arma de vânătoare nu era înregistrate, iar cele trei persoane nu sunt deținătoare de arme de foc și nu aveau asupra lor autorizație de vânătoare emisă de gestionarul fondului de vânătoare", au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Drept pentru care, oamenii legii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă, braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă letală fără drept. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.483 secunde