Controale în localurile din Constanța. AMENZI la Entourage, Manana și On plonge!

538
Controale în localurile din Constanța. AMENZI la Entourage, Manana și On plonge! - 14martactiunepolitisti-1615714621.jpg

Articole de la același autor



Polițiștii și jandarmii constănțeni continuă activitățile de prevenire și limitare a răspândirii infecției cu noul coronavirus. 
În cursul serii trecute, polițiști din cadrul Secțiilor de Poliție urbană au desfășurat acțiuni, pe raza Secției 3, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că două localuri de pe bulevardul Tomis desfășurau acte de comerț în spațiu închis, încălcându-se astfel prevederile Legii 55/2020. 
Administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 12.000 de lei. Potrivit surselor din cadrul Poliției, este vorba despre localurile Entourage și Manana. 


Totodată, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Mamaia, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un local din stațiunea Mamaia desfășura acte de comerț în spațiu închis, încălcându-se astfel prevederile Legii 55/2020. 
Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei. Este vorba despre localul On Plonge. 
„Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.Reamintim faptul că, în această perioadă, este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), atât în spații deschise, cât și în cele închise (saloane,  restaurante, baruri,  săli de evenimente etc.). Precizăm faptul că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare”, au transmis polițiștii.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.717 secunde