Copil de 13 ani tâlhărit în plină zi pe strada Ștefan cel Mare

259
Copil de 13 ani tâlhărit în plină zi pe strada Ștefan cel Mare - hotdebuzunare12-1364895283.jpg

Articole de la același autor

Un copil de 13 ani a fost tâlhărit în plină zi, în timp ce se deplasa pe strada Ștefan cel Mare. Copilul a ajuns într-un suflet acasă, unde i-a povestit bunicii sale prin ce-a trecut. Aceasta a sunat imediat la 112, iar polițiștii de la Secția 3 au ajuns la fața locului. Minorul le-a povestit oamenilor legii că se deplasa pe strada Ștefan cel Mare, în apropierea unui bloc, când a fost acostat de un tânăr care l-a prins și ținut de mâini, după care i-a furat din buzunarul pantalonului un telefon mobil, în valoare de 800 de lei. 

Desfășurând cercetări, oamenii legii l-au identificat în scurt timp pe vinovat, un minor de 15 ani, care avea asupra sa și bunul furat. Telefonul mobil a fost predat bunicii copilului.

Suspectul este cercetat în stare de libertate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, pentru stabilirea întregii activități infracționale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4001 secunde