Corveta "Contraamiral Eustațiu Sebastian" a revenit din misiune

452
< 1 min citire
Corveta "Contraamiral Eustațiu Sebastian" a sosit, ieri, în Portul Militar Mangalia, după ce a reprezentat Forțele Navale Române, în perioada 2 - 22 aprilie, la a doua fază a celei de a opta activări a Grupului de Cooperare Navală în Marea Neagră - BLACKSEAFOR.
La această activare, alături de nava românească au mai participat nava de comandament Slavutich din Ucraina, corveta Smeli din Bulgaria, nava de debarcare desant Azov din Federația Rusă și fregata TCG Fatih din Turcia.
Navele participante au executat în apele Mării Negre exerciții navale de luptă contra minelor, căutare și salvare pe mare, asistență umanitară și protecția mediului.
În programul Grupului Naval BLACKSEAFOR au fost incluse și vizite în porturile Eregli (Turcia), Constanța și Burgas (Bulgaria), în scopul de a promova imaginea BLACKSEAFOR.
Corveta "Contraamiral Eustațiu Sebastian" este comandată de locotenent-comandorul Cornel Tănăsescu și a avut la bord pentru această misiune un echipaj alcătuit din 95 de militari.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0304 secunde