Coșmar trăit de două surori, de 8 și 9 ani: violate de concubinul mamei!

386
Coșmar trăit de două surori, de 8 și 9 ani: violate de concubinul mamei! - agresiunesexuala-1585930672.jpg

Articole de la același autor

Clipe de groază pentru două surori din Constanța, care au fost agresate sexual și violate de concubinul mamei. Faptele teribile au avut loc pe parcursul anului 2018, pe când fetițele aveau 8 și 9 ani. Ieri, inculpatul a ajuns după gratii, pentru a ispăși condamnarea de peste opt ani de închisoare!

Magistrații constănțeni l-au condamnat la ani grei de închisoare pe un constănțean de 33 de ani, acuzat că a abuzat sexual și a violat, în repetate rânduri, două copile, fiicele concubinei acestuia. Potrivit anchetatorilor, Daniel G. a comis faptele pentru care a fost anchetat pe parcursul lui 2018. La data respectivă, copilele aveau 8 și respectiv 9 ani. Suspectul mergea acasă la mama micuțelor, unde profitând de absența femeii, le pipăia pe fetițe, le săruta, ba chiar le oferea să bea alcool și le punea să fumeze.

De-a lungul timpului, gesturile bărbatului au devenit din ce în ce mai îndrăznețe, ajungând să le violeze.

În momentul în care faptele sale au ajuns în atenția oamenilor legii, suspectul le-a negat. Ba chiar a fost de acord să fie supus testării cu detectorul de minciuni. În două rânduri a fost acesta testat cu poligraful, iar în ambele rânduri s-a dovedit că răspunsurile sale erau neadevărate și că ar fi comis obscenitățile de care era acuzat.

În urma analizării probelor prezentate, magistrații constănțeni l-au condamnat la opt ani și patru luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de viol și agresiune sexuală. La sfârșitul acestei săptămâni, polițiștii de la Secția 1 Rurală Constanța l-au depistat pe inculpatul în Cumpăna și l-au escortat la Penitenciarul Poarta Albă, unde urmează să ispășească pedeapsa. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4656 secunde