Polițiștii constănțeni au continuat cercetările în cazul partidelor ilegale de vânătoare organizate în pădurile din județul Constanța, iar săptămâna aceasta, au mai găsit un grup de 14 italieni, care vânau în zona Negru Vodă. La începutul săptămânii, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substan-țe Toxice din cadrul Poliției Constanța, ajutați de polițiștii din Negru Vodă, au descins într-un hotel din Eforie Sud, unde era cazat grupul de italieni. Și
de această dată, precum în cazul perchezițiilor de acum două săptă-mâni, de la Cernavodă, oamenii legii au descoperit că armele de vânătoare nu era ținute în condițiile prevăzute de lege. Astfel, în loc să fie ținute în seifuri metalice sau într-o încăpere protejată cu gratii, armele erau ținute în camerele de hotel, unele după ușă, altele lângă pat.
În urma descinderii, polițiștii au confiscat 15 arme de vânătoare și aproximativ 2.000 cartușe, pe care cetățenii italieni le închiriaseră de la două societăți din Arad și Tulcea. De asemenea, au fost ridicate 180 de ciocârlii, împușcate sau capturate în timpul partidelor de vânătoare. De menționat că, potrivit anchetatorilor, italienii au prezentat autorizații de vânătoare pentru specia ciocârlie,
pe un fond de vânătoare din localitatea Cotu Văii, emise de Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi București.
Niciunul dintre cetățenii italieni nu a fost reținut. Oamenii legii au luat măsura sancționării lor cu câte 2.000 de lei, pentru nerespectarea condițiilor legale de păstrare a armamentului, iar pe numele a doi dintre ei, în posesia cărora au fost găsite păsările îm-pușcate, au fost întocmite dosare penale pentru braconaj. Totodată, toți cei 14 italieni au primit interdicție definitivă de a mai putea închiria sau folosi o armă pe teritoriul țării noastre.
În schimb, anchetatorii au afirmat că vor continua cercetările în ceea ce-i privește pe organizatorii partidelor de vânătoare și pe reprezentanții asocia-ției de vânători.
"Vom verifica cum au fost închiriate armele, fără a se asigura că vor fi păstrate în condiții legale și cum au fost emise autorizațiile", ne-au declarat oamenii legii.
Astfel de controale vor fi efectuate și pe viitor, la partidele de vânătoare ce vor fi organizate în județul nostru.