Cum s-au ales nouă constănţeni cu maşinile ridicate, în aceeaşi zi

412
Cum s-au ales nouă constănţeni cu maşinile ridicate, în aceeaşi zi - 1-1-1706689609.jpeg

Articole de la același autor

Opririle şi staţionările neregulamentare nu sunt privite cu ochi buni de autorităţile de la Constanţa. Din acest considerent, în data de 29.01.2024, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au desfășurat o acțiune tematică pe raza municipiului Constanta pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale privind opririle și staționările neregulamentare. Cum era de aşteptat, nici penalizările nu au întârziat să apară. Nu mai puţin de 166 sancțiuni contravenționale și 309 puncte penalizare la permisul de conducere au fost aplicate, în conformitate cu prevederile Codului Rutier.

Nouă şoferi au avut şi ghinionul să rămână fără maşini, care au fost ridicate şi transportate în parcul auto al municipalității.

Dată fiind situaţia, polițiştii locali atrag atenția, din nou, asupra importanței respectării prevederilor H.G. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

"Cetățenii sunt rugați să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 - dispecerat Direcția generală poliția locală Constanța sau la adresa de email: [email protected]", este apelul autorităţilor din Constanţa.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.3179 secunde