Cum să prevenim incendiile în lăcașurile de cult

98
Cum să prevenim incendiile în lăcașurile de cult - cumsaprevenimincendiileinlacasur-1387562445.jpg

Articole de la același autor

Pentru a se diminua riscul de incendiu la lăcașurile de cult, multe dintre ele componente ale patrimoniului cultural național, pe timpul manifestărilor religioase cu public numeros, recomandăm slujitorilor bisericii și credincioșilor să asigure respectarea următoarele măsuri: cetățenii trebuie să țină lumânările aprinse cât mai departe de haine și de obiectele combustibile precum icoane, decoruri, mobilier, coroane; pentru evitarea supraaglomerării bisericii, se recomandă ca slujbele să se organizeze în exterior, iar dacă se desfășoară în interior, se va permite accesul credincioșilor în limita capacității construcției, iar pe toată durata manifestației, obligatoriu, ușile de acces și evacuare vor fi menținute în poziție deschisă; locurile speciale pentru aprinderea lumânărilor se vor amenaja în exteriorul lăcașurilor de cult, la distanță de siguranță față de construcții; acestea trebuie dotate cu tăvi metalice umplute cu nisip, supravegherea acestora în permanență și stingerea lor, în mod obligatoriu, la terminarea slujbelor religioase. Totodată, cetățenii trebuie să exploateze corespunzător instalațiile termice și electrice, să evite suprasolicitarea acestora și funcționarea lor fără a fi supravegheate. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 21 Decembrie 2013
Stire din Eveniment : Accident rutier în Constanța
Sâmbătă, 21 Decembrie 2013
Stire din Eveniment : Radarele Poliției Rutiere, astăzi
Sâmbătă, 21 Decembrie 2013
Stire din Eveniment : Jandarmii au plecat și ei la "colindat"
Pagina a fost generata in 1.2967 secunde