Cum se fură benzina de cea mai bună calitate

1892
2
Cum se fură benzina de cea mai bună calitate - fondcombustibil4-1348169492.jpg

Articole de la același autor

Ulciorul nu merge de multe ori la apă. De această zicală românească s-au convins și nouă bărbați din județul Constanța, reținuți pentru că au furat 71.000 de litri de combustibil, din zona platformei Petromidia. 


Polițiștii de la Transporturi Maritime au reținut nouă băr-bați, suspectați că au sustras 71.000 de litri de benzină, în valoare de 600.000 de lei, din zona unei rafinării petroliere din apropierea municipiului Constanța. 
În noaptea de marți spre miercuri, oamenii legii i-au prins în flagrant pe Dumitru Ciobanu, de 39 de ani, Vicențiu Cișmileanu, de 27 de ani, Gabriel Nedea, de 44 de ani, și Sorin Penciu, de 35 de ani, în timp ce furau benzină. Aceștia montaseră o instalație artizanală, pe sub un gard, până la una dintre conductele din zona platformei Petromidia, și așteptau ca "recipientele" să li se umple cu benzină de cea mai bună calitate. Totodată, asupra celor patru au fost găsiți aproximativ 250 de litri de benzină. 
Anchetatorii spun că hoții erau ajutați de un complice din interiorul rafinăriei. Așadar, când primeau un semnal laser de culoare verde, știau că pot acționa fără a fi deranjați. În plus, indivizii foloseau un sistem ingenios. Ei confecționaseră saci din pânză de cort, cu hamuri, pentru a fi ușor de cărat. În interior puneau un sac de rafie pe care îl legau la gură cu sârmă. Apoi, își luau marfa în cârcă și plecau acasă, bogați și fericiți. 


Au furat benzină în valoare de 600.000 lei 
Miercuri, polițiștii de la Transporturi Maritime au efectuat șase percheziții în localitățile Năvodari și Corbu, la domiciliile suspecților și la posibilele locuri de depozitare a combustibilului furat. 
În urma controalelor, alți patru suspecți au fost reținuți. La locuințele lor, oamenii legii au găsit în total peste o tonă de benzină, încărcată în saci. În scurt timp, a fost prins și al nouălea suspect. Toți au fost audiați mai bine de șapte ore la sediul Serviciului Poliției Transporturi Maritime Constanța. 
Ion Cocoș, de 58 de ani, Mihai Guju, de 38 de ani, Ion Hali, de 61 de ani, Emilian Lăduncă, de 44 de ani, și Raymond Mihai Mocanu, de 42 de ani, mergeau "mână-n mână" și furau împreună din zona rafinăriei. Mai mult decât atât, oamenii legii au concluzionat faptul că aceleași persoane au sustras, în perioada iulie-septembrie, 71.000 de litri de benzină, în valoare de peste 600.000 lei. 


Hoții duși în fața instanței 
Bărbații au ajuns, ieri, rând pe rând, la Judecătoria Con-stanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Instanța a dispus arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a lui Raymond Mihai Mocanu, Dumitru Ciobanu, Sorin Penciu și Mihai Guju. Totodată, Emilian Lăduncă și Gabriel Nedea au interdicție în a părăsi localitățile de domiciliu, Năvodari și Corbu. 


Comentează știrea

ytik
21 septembrie 2012
pctf c-ta sud-agigea

pe cind o vizita a trupelor speciale si in portul agigea pt ai prinde pe politai de la frontiera cu traficul de motorina,se poate cerceta camerele de vedere montate in port si fiti siguri ca veti avea surprize,afara cu ei fiidca au salari mari si masini bengoase.

marinescu vicentiu
2 octombrie 2012
politicieni tineri si hoti

asemenea specimene trebuiesc trimise dupa gartii deoarece cunosc si pe tatal lui fost militian si totodata hot si el.cum e pusca si pistolul...ambii trebuiesc trimisi dupa gratiii.tineri de varsta acestui Vicentiu muncesc din greu pt 800 roni,iar el i-si bate joc si fura de la inceputul carierei de politician.aceste pleve a societatii trebuiesc starpite...adica sa stea intre 4 pereti si sa mediteze la istoria acestei tari....la inccheiere le-as dori sa treaca prin mana mea deoarece sunt un descendent din neamul lui Vlad Tepes si le-as oferi cu drag doua tapuse sa intre singuri in ele.pacat de asemenea lichele ca mai au zile....i-as executa

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.689 secunde