Cum și-a împușcat fostul angajat MAI soția în cap

370
Cum și-a împușcat fostul angajat MAI soția în cap - shot-1333023887.jpg
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a emis astăzi un comunicat de presă în care precizează modul în care a fost posibil incidentul de noaptea trecută, de la Techirghiol, când un anjagat MAI în rezervă și-a împușcat soția în cap.

Potrivit detaliilor obținute de procurori în timpul audierilor, de către principalul suspect, Anton Gheorghe Stroe, în vârstă de 64 de ani, în noaptea de miercuri spre joi, în timp ce cuplul dormea împreună pe un pat improvizat în locuința comună aflată în construcție, inculpatul (care obișnuia să doarmă cu arma lângă el întrucât fusese victima unui furt în anul 2010) a fost trezit de soția sa care i-a spus că a auzit zgomote la ușile sau la ferestrele imobilului.

În acest context, bărbatul a executat un foc de armă în direcția soției sale, folosind un pistol cu glonț marca Tokarev TT (calibru 7mm), lovind-o pe aceasta în zona mandibulară, după care glonțul a părăsit capul prin zona cervicală.

La acel moment, Anton Gheorghe Stroe a conștientizat faptul că a împușcat-o pe femeie în zona capului însă, cu toate acestea, a mai acționat odată trăgaciul și a mai executat un foc de armă, proiectilul perforând perna de lângă partea vătămată.

În continuare, inculpatul a scos încărcătorul din pistol, a culisat din nou manșonul pistolului pentru a elimina cartușul de pe țeavă, după care a ridicat de jos acest cartuș și l-a introdus în încărcător, după care a apelat serviciul de urgență 112.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4063 secunde