Acțiune de colectare a deșeurilor electrice și electronice în Tuzla, 23 August, Costinești și Pecineaga

330
Acțiune de colectare a deșeurilor electrice și electronice în Tuzla, 23 August, Costinești și Pecineaga - big6c38cab2607f74fbaa382696f61b6-1333022998.jpg
Asociația Română pentru Reciclare RoRec, împreună cu Primăriile 23 August, Costinești, Pecineaga și Tuzla, organizează sâmbătă, 31 martie, prima acțiune de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), de anul acesta, din județul Constanța.

Dimineață, la ora 9,30, se vor deschide punctele provizorii de colectare, la care cetățenii pot depune aparatura veche sau uzată. Punctele de colectare vor fi deschise pana la ora 15,30 și vor fi amplasate la școala și grădinița din Tuzla, la Școala din Costinești și Școala Schitu, la Căminul Cultural din 23 August, Cămunul Cultural din Dulcești, Căminul Cultural din Moșneni și la Școala din Pecineaga.

Asociația Română pentru Reciclare RoRec îi așteaptă pe locuitorii din 23 August, Costinești, Pecineaga și Tuzla, precum și pe cei din zonele învecinate, să depună aparatura electrică și electronică veche sau defectă în punctele de colectare de mai sus.

Pentru echipamentele electrice sau electronice voluminoase și dificil de transportat, colectarea DEEE se va derula prin preluarea gratuită de la domiciliu. Pentru informații despre cum pot programa un transport gratuit de la domiciliu, cetățenii pot apela numărul de telefon 0729/289.157, până sâmbătă, 31 martie, în intervalul orar 9,00 - 15,00.

De asemenea, vor fi organizate patru tombole, câte una în fiecare localitate, la care participanții la acțiunea de colectare pot câștiga premii constând în electrocasnice.

În 23 August, premiile constau în șase mixere și opt mașini de găurit, iar pentru a afla dacă au câștigat, cetățenii sunt așteptați la Căminul Cultural, sâmbătă, 31 martie, de la ora 19,00.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5752 secunde