Cursuri de pregătire a voluntarilor pentru prevenirea situațiilor de urgență

386
Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al Județului Constanța a demarat, în luna septembrie 2008, programul de pregătire a specialiștilor compartimentului pentru prevenire din cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență, aflate în subordinea consiliilor locale. Cursul de instruire a voluntarilor durează cinci zile și este gratuit, iar organizarea lui este conform prevederilor Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 483/2008.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU "Dobrogea" Constanța, Paula Anghel, până în prezent, programul de pregătire a voluntarilor s-a desfășurat în 33 de comune, iar numărul absolvenților este de 147. Tematica prezentată cursanților are un caracter legislativ, pentru ca ei să se familiarizeze și să își aprofundeze baza legală și actele normative care reglementează activitatea de prevenire a situațiilor de urgență, dar include și un exercițiu practic. La finalul programului, voluntarii sunt examinați, iar cei care promovează testul primesc o adeverință prin care le este recunoscută pregătirea în domeniul prevenirii situațiilor de urgență.
Ultimul curs de instruire a fost organizat în perioada 26 - 30 ianuarie 2009, la centrul zonal organizat în comuna Ciocârlia. La acest modul de instruire au participat câte cinci reprezentanți ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) din cadrul Consiliilor locale Adamclisi și Cobadin, câte șase voluntari din partea Consiliilor Locale Ion Corvin și Deleni și trei reprezentanți SVSU Valu lui Traian.
Următorul modul de pregătire a voluntarilor SVSU va fi în perioada 16 - 20 februarie 2009, la Topraisar. Pentru acest curs și-au anunțat participarea câte cinci voluntari din localitățile Bărăganu, Mereni și Comana, patru de la Amzacea și 10 din Topraisar.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8331 secunde