De ce ies polițiștii în stradă, în acțiuni de prevenire

137
De ce ies polițiștii  în stradă,  în acțiuni de prevenire - deceiespolitistiiinstradaactiuni-1412008873.jpg

Articole de la același autor

Ieri, și la Constanța, precum în restul țării, a demarat "Săptămâna Prevenirii Criminalității". Campania, ajunsă la ediția a IX-a, se desfășoară în perioada 29 septembrie - 3 octombrie.

Comisarul șef Bogdan Despescu, șeful Poliției Constanța, a declarat referitor la acest proiect: "Polițiștii constănțeni desfășoară pe toată perioada anului activități de prevenire, dar acum este o campanie care se desfășoară la nivel național. În prima zi se desfășoară acțiuni pentru prevenirea delicvenței juvenile, a doua zi pentru prevenirea victimizării minorilor; miercuri, 1 octombrie, vor fi desfășurate activități pentru prevenirea infracțiunilor de furt, joi, pentru prevenirea faptelor cu violență, iar vineri pe siguranța rutieră".

Adjunctul său, comisarul șef Adrian Rapotan, a adăugat: "Deși această latură, a prevenirii, nu este la fel de spectaculoasă precum, de exemplu, prinderea în flagrant a infractorilor, este foarte importantă. Iar rezultatele se observă pe termen lung. Un experiment neinspirat, realizat de un stat european, unde Poliția s-a axat pe represiune decât pe prevenție, a avut rezultate catastrofale, ducând la creșterea infracționalității. Activitățile preventive nu se văd dinafară, dar sunt importante în activitatea Poliției".

Parteneri în această campanie sunt, printre alte instituții, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Inspectoratul Școlar Județean Constanța.

Ieri, în prima zi a acestei campanii, polițiștii constănțeni s-au aflat în școli și le-au vorbit elevilor despre cum să se țină departe de problemele legale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6632 secunde