Dealerul lui Vlad Pascu ar fi spart depozitul farmaceutic de la Spitalul Floreasca înainte de a fi audiat la DIICOT

183
Dealerul lui Vlad Pascu ar fi spart depozitul farmaceutic de la Spitalul Floreasca înainte de a fi audiat la DIICOT - floreasca-1694693177.jpg

Articole de la același autor

Tudor Duma, un tânăr suspectat că îi furniza droguri lui Vlad Pascu, este acuzat că ar fi spart farmacia Spitalului Floreasca, cu puţin timp înainte de a fi ridicat şi dus la DIICOT pentru audieri.


De altfel, într-o înregistrare video, Tudor Duma apare plimbându-se pe holurile spitalului.


„Băi, sunt rupt în gură de xanaxat şi beat. M-am strecurat în spitalul Floreasca (...) Ce medicamente fur şi eu de aici? (...) Sunt aici ca la mine acasă. Fur tot ce vreau”, spune tânărul în înregistrare.


Cazul a fost semnalat de Poliţia Capitalei într-un comunicat de presă.


„În această dimineaţă, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 1 Poliţie a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către reprezentanţii unei unităţi medicale din Sectorul 1, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de distrugere. La faţa locului, s-au deplasat poliţişti din cadrul Biroului de Ordine Publică, care au relaţionat cu apelantul, acesta sesizând faptul că, în cursul nopţii, un bărbat ar fi pătruns în incinta instituţiei, în zona administrativă (depozitul farmaceutic) unde s-a semnat cu un marker pe fişete, uşi, precum şi pe alte bunuri din incintă. Ulterior, la plecare, ar fi sustras două pungi cu ser fiziologic, dintr-o cutie aflată pe hol. În prezent, se efectuează cercetarea locului faptei de către poliţişti, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi dispunerii măsurilor legale”, anunţă Poliţia.


Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub influenţa drogurilor care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, a fost adus joi în cătuşe, la sediul DIICOT din Capitală, transmite Agerpres.


La DIICOT sunt prezenţi şi părinţii lui Vlad Pascu. Mama lui este suspectată pentru infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, după ce ar fi încercat să influenţeze şi să şantajeze martori în dosarul în care este cercetat fiul ei.


De asemenea, procurorii îi audiază pe prietenii lui Pascu, care ar fi consumat cu acesta droguri.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6646 secunde