Decizie definitivă: Procurorul Daniel Horodniceanu a scăpat de orice sancțiune

200
1 min citire
Decizie definitivă: Procurorul Daniel Horodniceanu a scăpat de orice sancțiune - horodniceanu-curat-1710176008.jpg
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins luni, 11 martie, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară, în cazul vicepreședintelui CSM, Daniel Horodniceanu, care, în mai 2023, când a fost oprit în trafic de doi polițiști, i-a certat pe aceștia și i-a întrebat „voi știți cine sunt eu?”.
Decizia ÎCCJ este definitivă și a fost luată în unanimitate.
2833/1/2023 În unanimitate: Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, formulată de recurentul-pârât Horodniceanu Daniel Constantin în temeiul art. 267 TFUE. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 11P din 8 noiembrie 2023, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. 5/P/2023. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Horodniceanu Daniel Constantin împotriva Încheierii din 11 octombrie 2023, pronunţată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în acelaşi dosar. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2024", scrie în minuta judecătorilor.
În noaptea de 5-6 mai 2023, Daniel Horodniceanu, vicepreşedinte al CSM și fost procuror-șef al DIICOT, a fost oprit în trafic de poliţişti, în localitatea Schitu Duca (Iași), după ce nu ar fi semnalizat efectuarea unei manevre de depășire. Polițiștii au filmat întreaga scenă cu un telefon mobil, ca măsură de protecție, după cum a comunicat IPJ Iași, iar înregistrarea video a apărut, a doua zi, în spațiul public.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.028 secunde