Executivul a adoptat Hotărârea de Guvern pentru calendarul alegerilor din 9 iunie. Când începe campania electorală

565
Executivul a adoptat Hotărârea de Guvern pentru calendarul alegerilor din 9 iunie. Când începe campania electorală - calendar-alegeri-1710175554.jpg

Articole de la același autor

Guvernul a aprobat luni, 11 martie, într-o ședință care a durat mai puțin de 20 de minute, calendarul acțiunilor din perioada electorală pentru alegerile europarlamentare și pentru cele locale, ambele programate pe 9 iunie.


Perioada electorală va începe pe 12 martie, iar în termen de 5 zile vor fi desemnați judecătorii din Biroul Electoral Central și se va stabili inclusiv modelul buletinului de vot la alegerea membrilor României în Parlamentul European. Pe 19 martie începe perioada de depunere la BEC a protocoalelor de formare a alianțelor electorale la alegerile europarlamentare.


Din 16 aprilie va începe perioada de înregistrare a alianțelor electorale pentru alegerile locale și de depunere a candidaturilor. Data limită de depunere a candidaturilor la locale a fost stabilită pentru 30 aprilie. 8 mai este ziua în care rămân definitive, apoi pe 10 mai va începe campania electorală, care se va încheia pe 8 iunie, la ora 7.00.


Votul pentru europarlamentare și locale începe pe 9 iunie, la ora 7.00, și se va încheia în aceeași zi, la ora 22.00. „Alegătorii care la ora 22:00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot vota până cel mult la ora 23.59”, se precizează în documentul Guvernului.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3791 secunde