Descinderi la Constanța, în dosarul contrabandei cu țigări

321

Articole recomandate

Procurorii Direcției de Investigație a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Suceava au efectuat un număr de 143 de percheziții domiciliare, din care 125 în județul Suceava, 12 în municipiul București, patru în județul Constanța și două în Botoșani, în vederea demascării unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigări.
La Constanța, au avut loc, ieri dimineață, percheziții în patru imobile, dintre care două în Medgidia și două în localitatea 23 August, acestea fiind verificate de polițiști și jandarmi.
Din grupul infracțional organizat făceau parte un jandarm din cadrul IJJ Suceava, un polițist din cadrul Poliției Locale Siret și un consilier local din comuna Grămești, care au ajutat la introducerea în țară a mărfurilor de contrabandă de către mem-brii grupării. Grupul format din cetățeni români, moldoveni și ucrainieni introdu-ceau țigaretele prin Punctul de Trecere al Frontierei Siret, cantități însemnate prove-nind din Republica Moldova și Ucraina.
Procurorii DIICOT efectuează cereri față de un număr de peste 160 de învinuiți, sub acuzația de introducere ilegală de țigări pe teritoriul României.
În urma cercetărilor efectuate pe teritoriul județului Constanța, nu au fost reținute persoane. Doar trei suspecți au fost învinuiți în acest dosar, ei fiind acuzați de sprijinire a grupării infracționale și contrabandă. Aceștia se ocupau doar cu comercializarea țigărilor, nu și cu introducerea mărfii în țară.
Procurorii DIICOT Suceava au declarat, pentru "Cuget Liber", că persoanele vor fi citate în vederea audierii.
Diana FLOARE


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 17 Iunie 2011
Stire din Eveniment : Calvarul familiei Luca
Pagina a fost generata in 1.6732 secunde