Descoperire șocantă la Mangalia: cadavru în putrefacție găsit aproape de țărm

311
Un turist a sunat, alarmat, ieri dimineață, la Serviciul unic de urgență 112 pentru a semnala că a făcut o descoperire mai puțin obișnuită. În timp ce se afla cu o ambarcațiune în larg, la aproximativ 500 de metri de Portul Mangalia, a văzut trecând pe lângă șalupă un cadavru.
Imediat, o șalupă a Grupului de Nave Mangalia a ieșit în larg pentru a recupera trupul neînsuflețit. Cadavrul a fost descoperit la aproximativ un kilometru în larg, travers de hotelul "Paradiso" și adus pe plajă, de unde a fost preluat de un echipaj de la morgă.
Polițiștii de la Transporturi Maritime au demarat o anchetă pentru a stabili identitatea cadavrului cât și împrejurările în care a murit. Până aseară, la încheierea ediției, se stabilise că era vorba despre un bărbat de 45 - 50 de ani, având o înălțime de aproximativ 1,75 metri, care se afla în apă de puțin timp.
Necropsia urmează să stabilească, însă, împrejurările în care bărbatul și-a găsit sfârșitul, dacă este vorba de o crimă sau de un accident.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9476 secunde