DETALII din dosarul în care Nicușor Constantinescu este judecat pentru lucrările de la Herghelia Mangalia

Vineri, 15 Ianuarie 2021
326
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, a inculpatului Nicușor Constantinescu, aflat în stare de detenție, la data faptelor președinte al Consiliului Județean Constanța, în sarcina căruia s-au reținut două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt: În perioada 2009 – noiembrie 2013, inculpatul Constantinescu Daniel Nicușor, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, privind exercitarea funcției de ordonator principal de credite și gestionarea bugetului, în legătură cu realizarea unor lucrări la două obiective care nu aparțineau Consiliului Județean Constanța: Herghelia Mangalia și malul lacului Corbu. 
„Lucrările respective ar fi fost executate de către Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri (R.A.J.D.P.) Constanța. În cazul complexului Herghelia Mangalia, pentru lucrările de modernizare,  R.A.J.D.P.  ar fi facturat o cantitate de lucrări de 4 ori mai mare decât cea efectiv prestată și ar fi cesionat o parte din contract către o altă societate comercială, aspect cunoscut de către inculpatul Constantinescu Daniel Nicușor. Societatea respectivă ar fi fost administrată de către fiul unui angajat al Regiei, desemnat să supervizeze întreaga lucrare.
În ambele situații, inculpatul ar fi depus toate demersurile (încheiere de protocoale, adoptare de hotărâri, etc.) pentru angajarea unor cheltuieli și efectuarea de plăți  pentru „amenajare maluri, execuție drum acces Lac Corbu” respectiv „modernizare și reabilitare complex Herghelia Mangalia”, acestea fiind obiective care nu au făcut niciodată parte din domeniul public al județului Constanța”, au arătat anchetatorii.
Prejudiciul total creat în această manieră se ridică la 5.570.821 lei, sumă cu care Consiliul Județean Constanța a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal.În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispusă în cauză.


Pagina a fost generata in 0.3067 secunde