Dosarul retrocedărilor, ajuns la final. Mazăre - nouă ani de închisoare, Constantinescu – 5 ani

811
Dosarul retrocedărilor, ajuns la final. Mazăre - nouă ani de închisoare, Constantinescu – 5 ani - condamnari-1549644482.jpg
După patru pronunțări amânate, Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, a primit o condamnare definitivă de nouă ani cu închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale. Mazăre se află în Madagascar din decembrie 2017. Alături de fostul edil au mai fost condamnați Cristian Borcea - cinci ani de închisoare, Nicușor Constantinescu - cinci ani, Dragoș Săvulescu - cinci ani și jumătate, dar și notarul Aurel Jean Andrei - doi ani cu suspendare. Deciziile sunt definitive.

În primă instanță, Radu Mazăre a fost condamnat de Curtea de Apel București, în iulie 2017, la patru ani de închisoare cu suspendare. În același dosar, Nicușor Constantinescu, fost președinte al CJ Constanța, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, aceeași pedeapsă primind și Dragoș Săvulescu, fost acționar al echipei de fotbal Dinamo București. În schimb, Cristian Borcea, fost finanțator al clubului Dinamo, fusese achitat.

Prejudiciul în această cauză a fost estimat de DNA la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului și 36,16 milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului Constanța. Potrivit anchetatorilor, Primăria Constanța nu s-a constituit parte civilă.

Ce spune Poliția Constanța

Reprezentanții Poliției Constanța au transmis, vineri, că au început procedurile pentru sesizarea instanței de judecată în vederea emiterii unui mandat european de arestare și a unui mandat de urmărire internațională a fostului primar Radu Mazăre, după condamnarea sa definitivă.

"În prezent se desfășoară activități pentru întocmirea documentelor necesare sesizării instanței de judecată în vederea emiterii mandatului european de arestare și a celui de urmărire internațională", au transmis reprezentanții Poliției Constanța.

Borcea s-a predat

În schimb, fostul acționar al clubului Dinamo Cristi Borcea s-a predat vineri dimineață la IPJ Ilfov, pentru a fi încarcerat ca urmare a condamnării sale definitive la cinci ani de închisoare în dosarul retrocedării.

De asemenea, Borcea trebuie să plătească suma de 957.107 de euro.

Cristian Borcea fusese eliberat condiționat pe 2 iulie 2018, el fiind la acel moment condamnat definitiv, din 2014, de Curtea de Apel București, la șase ani și patru luni de închisoare cu executare în dosarul "Transferurilor de jucători".

Istoricul dosarului retrocedărilor ilegale

Anchetatorii DNA arată că în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință, au soluționat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obținerii de avantaje patrimoniale care

s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietății asupra unor mari suprafețe de teren la care nu aveau dreptul.

"Astfel, patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafețe de teren intravilan, în valoare de 114 milioane euro. (...) În mod legal, a fost revendicată suprafața de 309.549 mp, cei îndreptățiți beneficiind de restituiri și atribuiri în suprafață cu puțin mai mare decât jumătate din cea revendicată, în vreme ce restituirile și atribuirile ilegale au afectat terenuri cu o întindere de trei ori mai mare decât cea revendicată - aproape un milion de metri pătrați", susțin anchetatorii.

Procurorii anticorupție precizează că au fost restituite porțiuni de plajă și faleză care, potrivit Constituției și legilor în vigoare, fac obiectul exclusiv al proprietății publice, "adică nu pot ajunge sub nicio formă în proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice".

Alina RADU

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3852 secunde