Deținutul evadat de la Jilava, prins pe litoral

170
Deținutul evadat de la Jilava, prins pe litoral - 12augustevadatgasitpelitoral-1407834607.jpg

Articole de la același autor

Hoțul care a evadat, la începutul săptămânii trecute, din Penitenciarul Jilava a fost prins, azi noapte, pe litoral. Este vorba despre Constantin Ioniță, de 39 de ani, din județul Ilfov, condamnat la cinci ani de închisoare pentru furt calificat. Acesta executa pedeapsa în regim semi-deschis și fusese selecționat pentru punctul de lucru "Post Trafo", aparținând Peninteciarului Jilava. Luni, 4 august, bărbatul a fugit de la punctul de lucru, iar autoritățile au intrat în alertă.

Pentru găsirea lui au contribuit polițiștii de la serviciile de Investigații Criminale din Ilfov și Constanța, angajați ai Administrației Naționale a Penitenciarelor, specialiștii de la Direcția Operațiuni Speciale a Poliției Române și a Serviciului Român de Informații, dar și polițiștii de la Serviciul de Acțiuni Speciale Constanța, cei din Eforie și Năvodari.

Informațiile aflate de polițiști arătau că deținutul ar fi venit spre litoral după evadare. Iar azi noapte, în jurul orei 00,30, bărbatul a fost depistat în cartierul Mamaia Sat, având asupra lui o pungă cu mai multe haine și un cuțit. La vederea polițiștilor și mascaților, bărbatul a încercat să fugă și a opus rezistență, dar a fot încătușat. Deținutul a fost dus la sediul Poliției Constanța, urmând să fie predat Penitenciarului Jilava. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.674 secunde