Directorul operațional al Aeroportului "Henri Coandă", suspendat din funcție

263
Directorul operațional al Aeroportului
Directorul operațional al Aeroportului "Henri Coandă" a fost suspendat din funcție, potrivit purtătorului de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București, Valentin Iordache, citat de Agerpres. Totodată, acesta a declarat că aglomerația semnalată luni dimineața pe Aeroportul "Henri Coandă" a fost cauzată de nerespectarea de către pasageri a indicațiilor de pe afișe și a marcajelor de pe pardoseală. Pe de altă parte, și faptul că declarațiile pe propria răspundere, după ce au fost completate, trebuie acum verificate și avizate sub semnătură de personalul de la Direcția de Sănătate Publică, duce automat la formarea de cozi.

Valentin Iordache a precizat că luni dimineața au aterizat simultan pe aeroportul bucureștean Coandă trei aeronave, iar pasagerii "nu au păstrat distanța, nu au respectat indicațiile, nici afișele, nici marcajele de pe pardoseală, nici ce li s-a spus, nici ce s-a transmis pe sistemul de sonorizare și s-au înghesuit cu toții, nu foarte tare, dar nu au păstrat distanța minimă de 1,5 metri". "Aglomerația s-a produs și din cauză că acum declarațiile pe proprie răspundere, după ce sunt completate, trebuie verificate și avizate sub semnătură de către personalul de la DSP și asta face să dureze mai mult și automat se formează cozi", a mai spus Valentin Iordache.

El a precizat că au fost luate o serie de măsuri pentru a se evita astfel de situații pe viitor. "Dar am luat și aici măsuri. Dacă sunt două curse, una este pe un flux, alta este pe alt flux. Dacă-s mai mult de două curse, pasagerii de la a treia, respectiv a patra și așa mai departe așteaptă în avion până se eliberează un flux de control. Se pun niște benzi de delimitare la cozile care se formează, va fi mai mult personal de la Aeroporturi și de la MAI, de la Poliția de Frontieră și o să dăm mai des anunțurile pe sistemul audio. Nu există, eu cel puțin nu știu să existe, o sancțiune pentru cei care nu păstrează această distanță de doi metri și în cazul acesta este foarte greu să le impui, iar noi nu suntem nici măcar autoritate. Și chiar dacă ar exista, nu am putea să aplicăm noi sancțiuni", a adăugat Iordache.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3113 secunde