DJ Internullo, declarat nevinovat de Înalta Curte de Casație și Justiție

348
DJ Internullo, declarat nevinovat de Înalta Curte de Casație și Justiție - 909917af99c646b40121965905cc2fd2.jpg
Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) au admis recursul declarat de DJ Internullo, trimis în judecată pentru consum ilicit de droguri, împotriva deciziei judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța care îl condamnaseră la șase luni de închisoare cu suspendare condiționată. Magistrații de la ÎCCJ au decis achitarea inculpatului. Decizia este definitivă.
În luna septembrie 2009, magistrații de la Curtea de Apel Constanța au admis apelul declarat de procurorii DIICOT Constanța și au decis condamnarea la pedeapsa de șase luni de închisoare cu suspendare condiționată a lui DJ Internullo.
Audiat de judecători, Internullo a declarat că drogurile le avea de la un fan italian, care i le-a dat și i-a spus "Distrează-te!". Numai că el nici nu ar fi apucat să le consume că a fost prins de polițiști. Inculpatul a spus că nu este consumator de droguri, deși la instanța de fond declarase că este consumator ocazional de stupefiante.
Procurorul a solicitat instanței condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu suspendare, pe când avocatul DJ-ului a cerut judecătorilor achitarea clientului său pentru că substanța deținută nu ar fi fost drog de mare risc.
Analizând probele de la dosar, magistrații Curții de Apel au decis atunci că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de consum ilicit de droguri.
Mai amintim că magistrații de la Tribunalul Constanța au dispus, în luna iunie 2009, achitarea lui DJ Internullo.
Potrivit anchetatorilor, la data de 29 aprilie 2008, în urma unei acțiuni a ofițerilor de la Crimă Organizată în cluburile constănțene, a fost depistat și Rosario Luca Internullo, de 35 de ani, cetățean italian, DJ și realizator de emisiuni radio la postul "ONE FM" și la televiziunea MTV, care avea asupra lui trei grame de cocaină pentru consum propriu. Pe numele lui s-a întocmit atunci dosar penal, iar ulterior a fost trimis în judecată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5501 secunde