DNA propune ca măsura controlului judiciar să fie dispusă pentru o perioadă de 60 de zile
Articole recomandate
Cinci exemplare de sturion, capturate în plase de pescuit, eliberate de poliţiştii de frontieră
28 Aprilie 2024
TIR răsturnat pe Autostrada A2 București-Constanța. Circulația este oprită pe ambele sensuri de mers
28 Aprilie 2024
Panică pe Aeroportul Otopeni! Un avion a ratat aterizarea
28 Aprilie 2024
Direcția Națională Anticorupție propune ca măsura controlului judiciar să fie dispusă pentru 60 de zile și prelungită succesiv pentru aceeași perioadă, dar nu mai mult de doi ani, solicitând ministrului Justiției să fie făcute aceste modificări legislative, după decizia Curții Constituționale. Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Codruța Kovesi, a transmis o scrisoare ministrului Justiției, în care susține necesitatea unei intervenții legislative urgente care să modifice dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune și să reglementeze durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri, procedura și durata maximă pentru care pot fi prelungite
În opinia Direcției Naționale Anticorupție, controlul judiciar ar trebui să fie dispus pentru o perioadă de 60 de zile și prelungit succesiv pentru aceeași perioadă, iar durata totală a măsurii preventive să nu depășească doi ani.
"Demersul are loc ca urmare a faptului că, la data de 4 decembrie 2014, Curtea Constituțională a României a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 211 - 217 din Codul de procedură penală care reglementează măsurile preventive ale controlului judiciar și controlului judiciar pe cauțiune, întrucât nu prevăd durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri", arată DNA, într-un comunicat de presă transmis vineri agenției MEDIAFAX.

Comentează știrea
EscorteDinRomania.ro
3 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...
Articole pe aceeași temă
Vineri, 05 Decembrie 2014
Vineri, 05 Decembrie 2014
Joi, 04 Decembrie 2014
Joi, 04 Decembrie 2014
Miercuri, 03 Decembrie 2014
Miercuri, 03 Decembrie 2014
Duminică, 30 Noiembrie 2014
Joi, 27 Noiembrie 2014
Joi, 27 Noiembrie 2014
Miercuri, 26 Noiembrie 2014