Concurs Doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru Sorin Bogdan Zvîrcolescu

382

Articole de la același autor

Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au admis ieri apelurile formulate de procurori și de Sorin Bogdan Zvîrcolescu, de 29 de ani, din Constanța, împotriva sentinței prin care tânărul a primit o pedeapsă de un an și șase luni de închisoare cu executare. Instanța a casat sentința Tribunalului Constanța și a decis ca bărbatul să fie condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Decizia mai poate fi atacată în recurs. Zvîrcolescu este judecat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență.
El a fost prins pe 29 noiembrie 2006, în flagrant, la terasa "New Safari", în urma unui denunț făcut de prietenul nepoatei unei bătrâne, ce fusese strămutată din Bulgaria. Elena Bododel era îndreptățită să primească despăgubiri de la Statul Român în valoare de 1,8 miliarde de lei vechi. Cererea a fost formulată în 1999 și a fost aprobată în iunie 2006, iar suma de bani urma a fi luată în două tranșe. Iulian Robert Flodor a aflat că Sorin Bogdan Zvîrcolescu ar fi ajutat și o altă persoană cu o problemă similară și a apelat la el pentru a interveni pe lângă membrii comisiei care se ocupau de restituirea banilor. Doar că după ce s-ar fi văzut cu banii, cei care solicitaseră ajutorul nu au mai vrut să-i dea partea lui Zvîrcolescu și l-au reclamat la DNA.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1192 secunde