Doi constănțeni cercetați pentru contrabandă cu țigări

283
Doi constănțeni cercetați pentru contrabandă cu țigări - doiconstanteni-1542993972.jpg
Polițiștii din Constanța au ridicat în vederea confiscării peste 385.000 de țigarete de contrabandă, în urma a 34 de percheziții domiciliare. Față de doi bărbați a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

La data de 22 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 34 de percheziții, pe raza municipiului Constanța, a orașelor Eforie, Techirghiol, Năvodari și Ovidiu, precum și în alte patru localități din județ, la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de contrabandă.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat peste 385.600 de țigarete, 37.460 de lei și 2.610 de euro.

De asemenea, aceștia au condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța doi bărbați, față de care Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru 60 de zile.

În activitățile desfășurate, au mai fost angrenați și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Constanța, polițiști de la transporturi, precum și polițiști din Năvodari și Techirghiol. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4114 secunde