Doi indivizi acuzați de trafic de persoane, lăsați de judecători să plece din țară

241

Articole de la același autor

Magistrații de la Tribunalul Constanța au admis cererile a doi inculpați acuzați de trafic de persoane să părăsească România în perioada 1 iulie - 1 septembrie a.c. Este vorba de Ibram Enis și Robert Paul Ghiță, care sunt judecați, alături de Alexandrina Anghel, Ninel Beșleagă, Geta Gheorghe, Dănuț Ghiță, Florin Ghiță și Lavinia Pavel, pentru că racolau tinere din județele Constanța, Călărași și București, pe care le duceau în Spania, unde le obligau să se prostitueze.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - secția centrală - au dispus trimiterea în judecată a celor opt pentru trafic de persoane, proxenetism și trafic de minori.
Potrivit anchetatorilor, ei s-au constituit într-un grup infracțional organizat care, în perioada 2004 - 2006, ar fi racolat tinere din județele Constanța, Călărași, dar și din București. Membrii grupării le promiteau tinerelor un loc de muncă decent în străinătate sau le răpeau, după care le obligau să se prostitueze în diverse cluburi de noapte din Spania. Tinerele erau găzduite în mai multe imobile aparținând membrilor grupării situate în județul Constanța, până se întocmeau documentele de călătorie, ulterior fiind transportate în străinătate.
Fiecare membru al grupării avea sarcini bine stabilite, unii ocupându-se de racolarea tinerelor, alții cu transportarea acestora în străinătate, iar alții, de procurarea documentelor, supravegherea, amenințarea și lipsirea de libertate a fetelor. Veniturile obținute în urma exploatării sexuale a tinerelor erau în totalitate însușite de membrii grupului infracțional organizat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 6.0095 secunde