Codurile de procedură civilă și penală au fost adoptate de Camera Deputaților

267

Articole recomandate

Camera Deputaților a adoptat, marți, cu majoritate de voturi, Codul de procedură civilă și Codul de procedură penală, se arată într-un comunicat de presă al Camerei Deputaților. Astfel, cele două coduri vor fi trimise la promulgare.
Codul de procedură civilă a fost adoptat cu 213 voturi pentru și o abținere, în timp ce Codul de procedură penală a fost adoptat cu 212 voturi pentru și trei abțineri.
Codurile de procedură au fost adoptate tacit de Senat în luna septembrie a anului trecut.
"Adoptarea de către Parlament a Codurilor de procedură civilă și penală reprezintă un eveniment remarcabil, un act care, alături de adoptarea Codului civil și a celui penal, va schimba în bine pe termen lung societatea românească. Sfera influenței benefice a noilor Coduri va depăși Justiția. Elaborarea, promovarea și adoptarea noilor Coduri a reprezentat obiectivul strategic fundamental al MJ și mă bucură faptul că, prin adoptarea lor de către Parlament, acest obiectiv a fost atins. Este important să gândim și să pregătim bine etapa implementării, care va avea nevoie de sprijin atât din partea Executivului, cât și a CSM", a declarat ministrul Justitiei, Cătălin Predoiu.
De asemenea, secretarul de stat în Ministerul Justiției, Rodica Constantinovici, a apreciat că "proiectul Codului asigură accesul justițiabililor la mijloace și forme procedurale mai simple, dar și premisele pentru soluționarea corectă a cauzelor".
La începutul săptămânii, președintele României, Traian Băsescu, a solicitat celor două Camere ale Parlamentului dezbaterea și adoptarea Codurile de procedură, în regim de urgență, motivând că dacă cele două coduri de procedură ar fi adoptată până la finalul sesiunii parlamentare, ar fi posibilă o evaluare pozitivă a Comisiei Europene, statul român aflându-se sub Mecanismul de Cooperare și Verificare în domeniul justiției și luptei împotriva corupției. Acesta subliniază că adoptarea codurilor de procedură reprezintă o prioritate pentru România din perspectiva angajamentelor asumate față de Uniunea Europeană.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0348 secunde