Doi jandarmi constănțeni aflați în Kosovo, înaintați în grad

627
< 1 min citire
Doi jandarmi constănțeni care sunt plecați în misiune, în Kosovo, din octombrie 2010, au fost înaintați în grad cu ocazia Zilei Jandarmeriei. Ei fac parte dintr-un contingent format din 115 jandarmi români, care își vor încheia misiunea în Kosovo în iunie, după un mandat de șase luni.
Cpt. Arun Constantin Bibire, de la Gruparea de Jandarmi Mobilă "Tomis" Constanța, comandantul detașamentului de misiuni internaționale constituit la nivelul Brigăzii Speciale de Intervenții a Jandarmeriei Române, a fost înaintat la gradul de maior, iar lt. col. Valentin Verzea, din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța, a primit gradul de colonel.
Ambii jandarmi au o experiență vastă în misiuni internaționale. Bibire a participat și la misiunea de pace din Kosovo din 2009, când a fost adjunctul comandantului detașamentului misiuni internaționale. De asemenea, Verzea este la treia misiune în teatrul de operațiuni din Kosovo.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0358 secunde