Doi tineri cereau taxă pentru intrarea într-un club din Mamaia

793

Articole de la același autor

Ieri noapte, în jurul orei 1.30 lucrătorii Biroului de Poliție Mamaia au fost sesizați de reprezentanții unui club din stațiune, cu privire la faptul că, la intrarea pe aleea de acces către discotecă, doi tineri se prezentau drept angajați ai localului și pretindeau suma de 20 de lei, reprezentând taxa de intrare, deși clubul nu percepea o astfel de taxă.

În urma cercetărilor efec-tuate de către oamenii legii, au fost identificați Alin Ainur, de 21 de ani, și Liviu Lăzărescu, de 21 de ani, ambii din Con-stanța. Prejudiciul de 20 de lei a fost recuperat și restituit unui turist păgubit.

Tinerilor li s-au întocmit do-sare penale pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Cei doi suspecți sunt cercetați în stare de libertate pentru documentarea întregii activități infracționale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0312 secunde