Poliția Română este în
doliu, după decesul lui Marius Ionescu, fost vicepreședinte al Sindicatului Național
al Politiștilor și Personalului Contractual (SNPPC).
Marius Ionescu a fost
Comisar Șef în Poliția Română și timp de 9 ani lider al Sindicatului National
al Politistilor si Personalului Contractual (SNPPC).
În prezent era
vicepreședinte al Sindicatului National al Politistilor si Personalului
Contractual.
Marius Ionescu a
devenit cunoscut la nivel național, după protestele polițiștilor din România.
El a participat la toate acțiunile de protest și era una dintre vocile
puternice ale polițiștilor.
„Ofițer de carieră al
Poliției de Frontieră, domnul col(r) Marius Ionescu s-a implicat în mișcarea
sindicală, imediat ce acest lucru a fost posibil în urma aderării României la
Uniunea Europeană. Este unul din pionierii mișcării sindicale din M.A.I. și-a
început activitatea sindicala în cadrul SNPPC Biroul Teritorial al IGPF (2005-2011),
apoi a fost ales în funcțiile de vicepreședinte la nivel național al
FSNPPC/SNPPC 2 mandate în perioada 2012-2021, președinte al FSNPPC/SNPPC în
perioada 2020-2021 și acum, în plin mandat de vicepreședinte al FSNPPC/SNPPC pe
perioada 2022-2026! A ales să lupte pentru drepturile polițiștilor de
frontieră, personalului contractual și pensionarilor militari din Poliția de
Frontieră, apoi s-a implicat la nivel național pentru toți polițiștii,
personalul contractual și pensionarii militari din M.A.I. conducând cu succes
și Departamentul Juridic al S.N.P.P.C..
Familist convins și
exemplar, soț iubitor și tatăl a doi copii minunați, pe cale să devină bunic,
domnul președinte col(r) Marius IONESCU a fost cunoscut de toți drept un OM cu
suflet mare, implicat, altruist, fidel, sincer și dedicat 100% familiei, sindicalismului
și României!
Dumnezeu să-l ierte, să-l
odihnească în pace și să dea putere familiei să meargă mai departe pe drumul
vieții”, este mesajul postat pe pagina de socializare a snppc.ro.