Meteorologul ANM,
Florinela Georgescu, a explicat că în aceste zile o masă de aer fierbinte din
nordul Africii ajunge pe teritoriul României, iar temperaturile vor fi extrem
de crescute. Vârful de caniculă va fi marți, atunci când ne putem aștepta la
temperaturi de 40 grade. După ce va trece această masă de aer, spre finalul
săptămânii, ne putem aștepta furtuni și vijelii.
„Începând de marți,
sunt așteptate temperaturi de 40 de grade în sudul Olteniei și Munteniei. Să ne
reamintim că recordul lunii iulie a fost de 44,3 grade, în 2007, tot în această
perioadă a lunii. Din măsurătorile noastre, este posibil ca săptămâna viitoare
să aducă temperaturile cele mai ridicate din aceasta vară", a afirmat, la
Digi24, meteorologul Florinela Georgescu.
Meterologul ANM a
explicat că este vorba despre o masă de aer fierbinte dinspre nordul Africii,
care va aduce temperaturi extrem de ridicate, pe o zonă extinsă din Europa: „Noi
ne aflăm deocamdată la marginea nord-estică a acestui val de căldură, dar îi
vom simți din plin efectele. Aceasta înseamnă că, sigur, temperaturile cele mai
ridicate sunt de așteptat în sudul Italiei și în Peninsula Balcanică, în Grecia
cu precădere, dar pe de altă parte, și la noi, în special în Oltenia, Muntenia,
partea de sud a Banatului, în zilele viitoare".