Dosare penale după alegerile din Constanța: fraude, coruperea alegătorilor și vot multiplu!

290
Polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la zeci de incidente care au avut loc, duminică, 27 septembrie, la alegerile locale pentru primării, consilii locale și Consiliul Județean Constanța. Sesizările au vizat posibile contravenții sau infracțiuni electorale. „La nivelul Inspectoratului de Poliție Județeană Constanța au fost primite aproximativ 40 de sesizări, majoritatea fiind confirmate în urma verificărilor”, au arătat polițiștii. În consecință, oamenii legii au aplicat peste 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 25.000 de lei. De asemenea, au întocmit 17 dosare de cercetare penală. „Au fost întocmite cinci dosare pentru fraudă la vot, unul pentru fraudă la vot și fals în declarații, unul pentru amenințare, patru pentru coruperea alegătorilor, unul pentru sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, o tentativă la infracțiunea de fraudă la vot, două pentru furt, unul pentru amenințare și distrugere și un dosar penal pentru infracțiunea de vot multiplu”, au mai arătat reprezentanții IPJ Constanța. 


Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei COVID – 19, au subliniat reprezentanții IPJ Constanța, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective, pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5943 secunde