Dosarul clanului Vasea, în pragul unei noi plimbări la Curtea Constituțională

2470
Dosarul clanului Vasea, în pragul unei noi plimbări la Curtea Constituțională - 8a1e436c080d7ac797ff9779367e3dcd.jpg
Avocatul clanului Vasea a invocat noi excepții de neconstituționalitate în dosarul în care sunt implicați mai mulți membri ai lumii interlope din Constanța.
Excepțiile se referă la infracțiunile pentru care părțile au fost trimise în judecată și vor fi discutate, pe larg, la termenul din 22 ianuarie.
Amintim că acest dosar trenează pe rolul Tribunalului Constanța de ani buni, iar cercetarea judecătorească a rămas în fază inci-pientă. Mai precis, după eliberarea din arest a clanului Vasea procesul a fost tărăgănat, în câțiva ani neajungându-se nici măcar în faza de a fi audiate părțile vătămate.

Inculpați "vestiți"
Indivizii au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța pentru comiterea infracțiunilor de tentativă de omor, loviri sau alte violențe și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice. Frații Mihăiță și Traian Vasea sunt considerați capi ai unei bande de interlopi din Constanța, din care mai fac parte și alți trei membri ai acestei grupări, Marian - Cristian Gheorghiu, zis "Cristel", Victor Șerban și Sali Usein. Alături de ei, este judecat, potrivit rechizitoriului, și Cristian Gherghișan. Recordul de infracțiuni reținute îl dețin Gheorghiu și Șerban, cărora li se impută nu mai puțin de câte 13 fapte.
Anchetatorii au stabilit că, timp de doi ani, cele două grupări s-au răfuit între ele, ori de câte ori au avut prilejul, ca două bande rivale, fie pentru reglarea unor conturi, fie pentru alimentarea unor orgolii personale de impunere a supremației uneia în detrimentul celei-lalte.

Grupări rivale
Este vorba de două grupări rivale, care s-au constituit, potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2005, și care s-au "ciocnit" violent de nenumărate ori, au distrus sau incendiat localuri și mașini, lăsând în urma lor victime grav rănite.
Una dintre grupări, "Spaniolu" l-ar avea ca lider, spun procurorii, pe Cristian Gherghișan. Printre membrii clanului se numără Petrică Tomescu, Cristian Fălcuș, Cristian Călimărea, Vicențiu Dobruș, Vasilică Coșman, Aurelian Boșcăneanu, Alatin Memetali, Aristrocrates Chirieac, Ciprian - Marius Țurcan, Doru Aita, Ionuț Vanghelici, Stila Sarafu, Stere Papaiani și Mihai Căpățână.
A doua grupare, "Frații", este constituită în jurul liderilor: Traian Vasea, Mihăiță Vasea și Gabriel-Remus Vasea și Marian Cristian Gheorghiu. Usein Sali, Victor Șerban, frații Gelu și Radu Manea, Iulian-Marius Ursoi, Eldis Nasurla, Vasile Butacu, Florian Moroșanu, Ferat Cherim, Ștefan Cercel, Petrică Florin Popescu sunt o parte din componenții grupului "Frații".

Conflictele dintre bande
Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 17 noiembrie 2006, în jurul orelor 21,30 - 22, în localul "Imperial Bowling Club" din Piața Roșu, cartierul Tomis Nord, cei doi frați Vasea, împreună cu Sali Usein, Șerban Victor și Marian Cristian Gheorghiu, l-au bătut crunt pe Stila Sarafu - un membru al grupării adverse "Spaniolu’" - cu o bâtă în cap, cu intenția de a-l ucide. Deși Stila Sarafu a încercat să se apere cu brațele, bărbații l-au lovit de mai multe ori în zona capului, victima alegându-se și cu mâinile rupte. În sarcina celor cinci se mai reține și că i-au bătut pe Ionuț Vanghelici, care a avut ne-voie de cinci zile de îngrijiri medicale, și pe Bogdan Vera. Acest incident a continuat o noapte mai târziu în clubul "Haven".
În noiembrie 2005, în sala de sport a Școlii nr. 23 "Constantin Brâncoveanu", unde Ursoi își ținea cursurile de arte marțiale, năvălește o trupă de vreo 15 mascați, care ia la omor pe toată lumea: de la instructor la elevi. Ursoi l-a reclamat pe Cristian Gherghișan ca fiind liderul mascaților.
În cursul urmăririi penale, Ștefan Acatrinei, una din victime, s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4617 secunde