Dosarul furturilor de combustibil din conductele Petrotrans a ajuns la ÎCCJ

395

Articole de la același autor

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție au ajuns și recursurile formulate de inculpați și de procurori în dosarul furturilor de combustibil din conductele Petrotrans.
În urmă cu un an, Curtea de Apel Constanța a admis apelurile declarate de administratorul societății "Stenel Trade", Nelu Iuruc, și de alte cinci persoane implicate împotriva sentinței de condamnare pronunțate în dosarul furturilor de combustibil din conductele Petrotrans.
Reamintim că, administratorul societății Stenel Trade, Nelu Iuruc, a atacat în apel sentința Tribunalului Constanța prin care a fost condamnat la 8 ani de închisoare cu executare. Nemulțumiți de pedepse au fost și frații Mihai și Nicolae Cojocărescu, care au primit câte 7 ani de detenție, Marian Oglan a fost condamnat la 6 ani și 6 luni, George Cojocaru, la 6 ani și Emilian Mocanu, la 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat cu consecințe deosebit de grave. Tribunalul Constanța a mai dispus obligarea celor 6 la plata a 3,5 miliarde lei vechi către SC Petrotrans. În apel, judecătorii Curții de Apel Constanța au casat sentința tribunalului și au rejudecat dosarul. Magistrații au înlăturat consecințele deosebit de grave de la infracțiunea de furt având în vedere că paguba este mai mică de două miliarde de lei vechi. În aceste condiții, instanța a redus pedepsele pentru toți inculpații. Nelu Iuruc a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare. Frații Mihai și Nicolae Cojocărescu și Marian Oglan au fost condamnați la câte 3 ani, George Cojocaru la 2 ani și 6 luni și Emil Mocanu la 2 ani, toate pedepsele fiind cu suspendare sub supraveghere. Instanța a mai dispus ca persoanele implicate să acopere prejudiciul în valoare de 1,8 miliarde de lei vechi, cauzat prin furtul de combustibil și distrugerea conductelor.
Potrivit rechizitoriului, în perioada 2001- 2002, cei șase ar fi sustras din conducta Petrotrans SA Ploiești peste 324 tone de motorină tip Euro, ce era destinată exportului. Rămâne de văzut care va fi decizia magistraților în recurs, termenul de judecată fiind stabilit pentru 23 aprilie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7294 secunde