Două persoane au rămas internate în spital după ce au fost înjunghiate

233
2 min citire
Trei persoane au ajuns, în noaptea de miercuri spre joi, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, două dintre ele având răni de cuțit, după ce au fost implicate în scandaluri provocate de consumul de alcool.
Potrivit polițiștilor, după ce au băut la locuința lor de pe strada Sandu Aldea din Constanța, Adrian Murga, de 24 de ani, și tatăl său vitreg, Gabi Climinte, de 43 de ani, s-au luat la ceartă, după ce Climinte ar fi lovit-o pe mama lui Murga.
La un moment dat, Murga a luat de pe masă un cuțit de bucătărie, cu lama lungă de 22 de centimetri, cu care și-a înjunghiat tatăl vitreg în cap, torace și abdomen.
La fața locului a sosit un echipaj al SMURD Constanța, care a acordat victimei primele îngrijiri medicale, aceasta fiind transportată ulterior la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Un incident similar a avut loc, în aceeași noapte, și la hotelul "Histria", din stațiunea Mamaia.
Marian Sulică, de 34 de ani și Mihăiță Vasiliu, de 31 de ani, ambii din Rasova, lucrează în Constanța de mai mult timp și sunt cazați la hotelul respectiv.
Pentru că luaseră salariul, cei doi bărbați au consumat băuturi alcoolice la barul din recepția unității de cazare, după care au urcat în cameră, unde s-au luat la ceartă.
Supărat, Sulică l-a lovit pe Vasiliu în cap cu un obiect dur. La rândul lui, acesta a ripostat, lovindu-și adversarul în burtă cu un cuțit aflat pe masă. Cei doi au ajuns și ei la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde au primit îngrijiri medicale. Ma-rian Sulică a plecat la scurt timp acasă deoarece rănile sale erau superficiale și bărbatul nu necesita internarea în unitatea medicală. În schimb, prietenul său de pahar a mai rămas pentru o vreme sub observația medicilor.
Oamenii legii spun că toți cei vinovați vor răspunde pentru faptele lor. În ambele cazuri, în funcție de rezultatul examinării medico-legale se va stabili și încadrarea juridică a faptelor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0297 secunde