Instanța din cadrul Judecătoriei Mangalia a pronunțat, la începutul acestei
săptămâni, sentința într-un dosar din august 2020, referitor la un accident
rutier grav, produs între localitățile Dulcești și Pecineaga, care s-a soldat
cu decesul unui adolescent de doar 17 ani.
Potrivit datelor din dosar, la data de
26 august 2020, în jurul orei 20:40, pe DJ 394, între localitățile Pecineaga și
Dulcești, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate o
motocicletă și o turmă nesupravegheată
de capre. În urma impactului, pasagerul motocicletei, un tânăr în vârstă de 17
ani, și-a pierdut viața.
Șoferul autovehiculului, care pe-atunci
avea 22 de ani, a declarat că, la data respectivă, a cumpărat motocicleta
dintr-un sat din apropierea comunei Amzacea și a adus-o acasă cu o dubiță.
Ulterior, a vorbit cu victima, care s-a arătat dornică să vadă noua achiziție,
astfel că s-a deplasat cu vehiculul, deși nu deținea permis de conducere, la
locuința prietenului său din Pecineaga. La rugămințile victimei, persoana în
cauză a fost de acord să îl plimbe pe minorul de 17 ani, însă la întoarcere,
într-un vârf de rampă, unde nu avea vizibilitate suficientă, a intrat într-o
turmă de capre ce se aflau pe carosabil, iar în urma impactului au căzut amândoi
la sol.
Conducătorul a aflat de moartea
prietenului său la spital și a solicitat tragerea la răspunderea penală a
persoanei care supraveghea caprele.
După jumătate de oră de la părăsirea
domiciliului, unul dintre părinții victimei a fost anunțat de către autorități
cu privire la accident. În momentul în care a ajuns la fața locului, medicul
declara decesul fiului său.
Potrivit raportului medico-legal,
decesul victimei s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral sever. Pe de altă
parte, motocicleta implicată era în stare tehnică bună, iar viteza de deplasare
a fost estimată la aproape 58 km/h.
Investigațiile au arătat că prietenul victimei
nu avea experiență suficientă pentru conducerea motocicletei, deși absolvise
partea teoretică a școlii de șoferi și era programat pentru examenul practic.
În același timp, persoana responsabilă cu supravegherea turmei nu a luat măsuri
de siguranță pentru a evita pătrunderea animalelor pe carosabil și nici nu
purta echipament reflectorizant.
Testele cu aparatul etilotest au
arătat o alcoolemie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru însoțitorul
turmei.
Conform raportului de expertiză,
accidentul putea fi evitat dacă atât conducătorul motocicletei, cât și însoțitorul
turmei, ar fi respectat normele rutiere. Totodată, lipsa echipamentului de
protecție a victimei a fost considerată un factor care a diminuat șansele de
supraviețuire.
La data de 13 ianuarie, magistrații au
dispus pedeapsa de trei ani de supraveghere, în cazul conducătorului, condamnat
pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis. De asemenea,
supraveghetorul turmei a primit o pedeapsă de doi ani de supraveghere, pentru
ucidere din culpă.
Hotărârea judecătorească poate fi
contestată, până la data de 23 ianuarie, la Curtea de Apel Constanța.