Serialul "Epoleți de azur"

Drum spre destin. Despărțirea de un mare pilot: Victor Huci

6072

Articole recomandate

Episodul de astăzi al serialului "Epoleți de azur" este doar un fragment din impresionanta poveste a comandorului pilot Victor Huci, fost instructor de zbor și pilot de încercare, recunoscut ca cel mai bun pilot de acrobație cu avionul IAK-52. Din păcate, și-a pierdut viața în accidentul de zbor petrecut în data de 12 iulie 2011.

A venit Miron Constantinescu și l-a luat cu mașina de acasă în acea zi de 12 iulie 2011. La plecare, Victor Huci i-a zis soției:

- Nevastă, asta este, mă mai duc azi. De mâine, nu mai merg chiar dacă mă cheamă.

- Cum? Mi-ai promis…

- Să mă aștepți în curte cu cafeaua. Apoi plecăm la Monteoru.

Și s-au despărțit. În acea zi, urmau să plece la Monteoru. N-au mai plecat. Despărțirea a venit brusc, pentru totdeauna…

F99 Rambo, o "roabă" zburătoare

De la Buzău la Șirna sunt cam 90 km pe șosea. Cei doi au pornit pe ruta Mizil - Bucov - Ploiești, unde au ajuns după o oră de mers și apoi au mai făcut încă 20 de minute de la Ploiești la Șirna, la câmpul de zbor. Acolo, Victor Huci s-a întâlnit cu prietenul lui de zbor, Mircea Toader, și câteva persoane care se învârteau pe lângă avion.

- Victor, i-a zis Mircea, fac eu prima ieșire de încercare, să văd cum se comportă.

- Ok, aștept.

Avionul F99 Rambo era o "roabă" zburătoare, cum bine zicea soția lui Victor, construit în întregime din metal, foarte robust, cu aripa sus, deasupra cabinei cu două locuri alăturate. Mulți care l-au zburat au zis că e un aparat sprinten și agil, îngăduitor la micile greșeli în tehnica pilotajului și apreciat pentru un consum mic de combustibil: cam 8-10 litri de benzină pe oră la o viteză de croazieră.

Avionul tocmai fusese modificat și asamblat pe un izlaz, încercarea urmând să fie făcută gratis de piloții Victor Huci și Mircea Toader, de altfel prieteni nedespărțiți.

În fine, Mircea s-a urcat în avion, a pornit motorul și a rulat de-a lungul unui culoar stabilit dinainte. Victor s-a uitat la ceas și a urmărit desprinderea de la sol a lui "Rambo", stăpânindu-și cu greu impulsul inimii care-i spunea sacadat să nu zboare. E greu să privești, e greu să aștepți. Sub soarele torid al zilei de vară, avionul se rotea pe la înălțimea de 500 metri, făcea viraje strânse și, ducându-și mâna la ochi, Victor îl vedea, în anumite momente, ca o cruce albă ce strălucea pe cearceaful de cer albastru, senin. Nu peste mult timp, acea cruce avea să fie rapsodia cântată la căpătâiul mormântului celor doi piloți…

Un vis ciudat

Noaptea de luni, 11 iulie 2011, era liniștită și caldă. Undeva, într-o casă din orașul Buzău, pilotul Victor Huci se zvârcolea în somn, știi, așa, când te prinde un vis din care nu poți scăpa, transpiri, vrei să strigi și nu poți. Nimeni nu te aude. "Nevasta" lui Victor, așa o alinta el, l-a simțit cum se zbate și s-a trezit. Omul dădea din mâini și din picioare. A tras cu putere de el, l-a strigat până a reușit să-l tragă la marginea patului:

- Victor, Victor, ce-i cu tine? l-a întrebat.

El a mormăit ceva, apoi s-a ridicat din pat.

- Nevastă, i-a zis, hai să ieșim afară, la aer.

Lili a tras de cearșaf și a simțit că era ud. Tot așa era și Victor: lac de sudoare… Au ieșit afară, în curtea casei. Pe băiat nu l-au trezit, dormea în alt dormitor. Victor a început să se plimbe, încoace și încolo, cam un sfert de oră. Apoi a venit pe terasa casei, după ce s-a spălat cu apă rece pe față la o chiuvetă aflată în curte. S-au așezat amândoi pe niște scaune.

- Ce ai pățit Victor? De ce ai făcut așa urât în vis?

- Am avut un coșmar…

- Hai, spune odată. Ce ai visat?

- Nu se poate. Ce coșmar… ce coșmar… nevastă, știi ce-am visat?

- Ce-ai visat, mă, zi odată!

- Am visat că am picat cu un avion…

- Cum adică ai picat cu un avion? Dar tu mi-ai promis că ai terminat cu zborul, că nu te mai urci în niciun avion. Mai ai de gând să mai zbori? Uite, ai o roabă aici lângă casă. Ia-o pe asta să zbori. Fă un zbor de la un capăt la altul al străzii.

Lili văzuse avionul cu o zi înainte și i-a dat impresia de "piperniceală de avion, parcă neterminat", după spusele ei.

- Cum te urci, mă, în roabele astea zburătoare?

- Lasă, nevastă, că știu eu ce fac.

- Dacă te lasă motorul?

- Indiferent cum mă lasă, unde mă lasă, eu îl pun la sol.

Cam astea erau vorbele lui când îl întreba. Față de tragedia care avea să se întâmple, putem spune că, în acea noapte, Victor Huci și-a visat propria moarte…

Ultimul zbor

După aterizare, Mircea a stat de vorbă cu constructorul, cu inginerul de zbor și cu ceilalți. Și, știți cum e, sunt momente când te cheamă destinul, parcă o forță nevăzută, lăuntrică, te împinge la dezastru, la moarte. Tot așa Victor, atunci, în acel minut de discuție, i-a zis lui Mircea:

- Hai să facem un zbor împreună!

- Da, Victor, e bine să vezi și tu cum se comportă.

Au vorbit cu inginerul și au urcat amândoi în cabina avionului. Au pornit motorul, au manevrat comenzile și, ca doi buni piloți experimentați, au urcat într-un palier ușor până pe la 200 de metri, când motorul a început să dea rateuri. Doi piloți militari, colegi de liceu militar și prieteni, cu sute de ore de zbor la activ și cu ieșirea din multe situații critice, mult mai critică decât cea la care ne referim…

Cei rămași la sol, printre care și Miron, cel cu care venise Victor cu mașina, au urmărit înălțarea avionului și au rămas neclintiți cu ochii spre cer atunci când au auzit cum "uruie" motorul. La un minut de la decolare, avionul s-a înclinat brusc și a lovit pământul, dezmembrându-se și împrăștiindu-se ca o jucărie. Imediat a luat foc, sub privirile halucinante ale celor ce-l urmăreau…

Apoi, a început nebunia. Unii alergau disperați către rămășițele care ardeau, alții urlau să vină salvarea, pompierii etc. În acele momente, nimeni nu înțelegea, nici n-ar fi avut capacitatea să înțeleagă de ce, cum, numai cei doi piloți au știut adevărul și, poate, bunul Dumnezeu care i-a chemat la el prea devreme. Unul din piloți se zbătea urlând de durere la câțiva metri de avionul făcut scrum. Era Victor Huci. Celălalt pilot, Mircea Toader, era carbonizat în scaun cu mâna pe manșă, o formă micșorată de statuie ce se putea destrăma la cea mai mică atingere.

Câmpul s-a umplut deodată de oameni, mașini, televiziuni, parcă ar fi stat undeva în așteptarea accidentului de zbor. Victor Huci a fost resuscitat și înfășurat de niște brancardieri cu o folie de aluminiu. A fost repede urcat într-o mașină a salvării…

Nevasta l-a văzut la televizor

Pe la ora 13, Lili Huci a deschis televizorul și a văzut pe ecran un avion arzând, a văzut știrea așa, în trecere dintr-o cameră în alta, un avion cu tricolorul pe coadă. Ea credea că Victor a plecat cu alt avion. Un avion cu care zburase cu o zi înainte la Râmnicu Sărat, dar care nu avea tricolor. "Nu cred că e Victor", și-a spus în gând. A tot intrat și ieșit din casă, dar avea o neliniște, avionul de pe ecran ardea cu pompieri în jurul lui, s-a oprit să se uite mai atent și… s-a prăbușit pe covor! A simțit că moare.

Cel învelit cu o folie de aluminiu era chiar soțul ei, pilotul Victor Huci. Vocea unui reporter i-a sunat straniu în urechi: "Cei doi piloți militari sunt Victor Huci și Mircea Toader…" Victor a fost transportat la București cu o ambulanță și a mai trăit două săptămâni. A murit pe 1 august 2011, lăsând în urmă o soție îndurerată și doi copii…

O scrisoare emoționantă

Un coleg de breaslă și prieten, generalul de flotilă aeriană Ștefan Ion, menționează într-o emoționantă scrisoare pe care ne-o adresează: "Fără voia lor, au decolat la Escadrila din ceruri! În marțea neagră din 12 iulie 2011, pe izlazul comunal Șirna-Tăriceni/Prahova, ziua-n amiaza mare, au trecut pragul în lumea de dincolo, în lumea spiritelor, doi comandori-rezerviști, Victor Huci și Mircea Toader. Au decedat pe timpul testării în zbor a unui avion ultraușor, nou fabricat. Categoric, acest teribil accident de aviație s-a produs doar din cauze tehnice. Motorul avionului cu instalația de combustibil modificată s-a auto-oprit în procesul decolării. Tocmai la proba specială de testare, decolare cu greutate maximă! Fatidic moment! Imposibil de rezolvat! Până azi, rudele și colegii nu au reușit modalități vivace pentru a depista de ce Dumnezeu i-a chemat atât de devreme la El!? Iar eu nu am înțeles nicidecum de ce s-au făcut investigații simpliste și vădit protecționiste? Trecut sau nu de… vămile văzduhului, bunul meu prieten Victor, de la care întotdeauna găseam un zâmbet, o privire pe furiș și vorbe meșteșugite, în aceste momente de… grea așteptare la… pronunțare, vreau să recepționeze pe frecvențele din neștiut, cum mă moșmondesc să pătrund prin căile sinuoase ale celor care compară răul de bine! Oare, va afla conținutul raportului meu, povestit sincer și curat omului dag și scump mie? Dar cel care, la momente de grea supărare, similare acestuia, m-a liniștit, m-a luminat și mi-a acordat multe, foarte multe pilde…"

Căpitan-comandor de aviație (r) Nelu ENACHE, ARPIA - Filiala Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5464 secunde