DUPĂ GRATII la 14 ani / O fată care a spart zeci de locuințe a fost arestată

137
DUPĂ GRATII la 14 ani / O fată care a spart zeci de locuințe a fost arestată - arestata-1405082363.jpg

Articole de la același autor

O copilă de 14 ani, care a dat numeroase bătăi de cap polițiștilor din Constanța, a ajuns astăzi după gratii. Sibel B. a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată de comiterea a nu mai puțin de 11 furturi din locuințe.

Faptele au fost comise în perioada 5 februarie - 17 iunie, iar prejudiciul se ridică la aproape 140.000 de lei.  Anchetatorii spun că deși aveau indicii și probe asupra faptului că minora a comis spargerile respective, nu au putut să ia măsuri până în prezent întrucât aceasta nu avea acte de identitate. A durat câteva luni pentru a stabili vârsta minorei și pentru a-i obține acte de identitate, iar odată actele obținute, acesta a fost dusă la arestare.

Vă prezentăm, în rândurile următoare, câteva dintre faptele comise de minoră, așa cum ne-au fost transmise de anchetatori:

- În ziua de 05.02.2014, în intervalul orar 10.00- 13.00, prin escaladarea porții de acces a imobilului situat în mun. Constanța, str.

Tortuș, nr. 20, aparținând persoanei vătămate C.E., inculpata a pătruns pe ușa lăsată neasigurată, de unde a sustras bijuterii din aur, un ceas și suma de 12 lei, cauzând un prejudiciu de 1.500 lei.

- În ziua de 10.03.2014, în intervalul orar 07.30 - 13.30, prin forțarea unei ferestre de la imobilul situat în mun. Constanța, str. Peneș Curcanul nr. 20, aparținând persoanei vătămate B.I., inculpata a pătruns în interior de unde a sustras două laptopuri marca Assus și Toshiba, bijuterii din aur și argint, cartea de identitate, precum și suma de 100 lei, cauzând un prejudiciu de 5000 lei.

- În ziua de 07.04.2014, între orele 12.00-15.15, inculpata împreună cu un alt minor în vârstă de 12 ani, prin escaladarea gardului împrejmuitor de la imobilul situat în mun. Constanta, str. Enăchită Văcărescu nr. 113, aparținând persoanei vătămate V.G. și prin forțarea ușii de acces și a unei ferestre tip pvc au pătruns în interior de unde au sustras mai multe bijuterii din aur și argint și suma de 200 euro, cauzând un prejudiciu de 12.580 lei.

- În ziua de 15.04.2014, între orele 15.00-15.45, inculpata împreună cu un alt minor în vârstă de 12, prin escaladarea gardului împrejmuitor de la imobilul situat în mun. Constanta, str. înfrățirii nr. 27, aparținând persoanei vătămate I.F., au pătruns pe ușa lăsată neasigurată, iar din interior au sustras mai multe bijuterii din aur și argint, opt ceasuri de mână de diferite mărci și suma de 100 lei, cauzând un prejudiciu de 22.600 lei.

- În ziua de 02.05.2014, între orele 08.30-16.30, inculpata împreună cu un alt minor în vârstă de 12, prin escaladarea gardului împrejmuitor de la imobilul situat în mun. Constanța, str. Al. Vlahuță nr. 30, aparținând persoanei vătămate M.I. și prin forțarea unui ferestre pvc de la baie au pătruns în interior de unde au sustras suma de 1.600 USD și 800 lei, cauzând un prejudiciu de 5.920 lei.

6. În ziua de 11.05.2014, între orele 16.00-20.30, prin escaladarea gardului împrejmuitor de la imobilul situat în mun. Constanța, str. Gavril Muzicescu nr. 26, aparținând persoanei vătămate I.C. și prin forțarea unui ferestre pvc de la dormitor, inculpata a pătruns în interior de unde a sustras bijuterii din aur și un laptop marca Assus, cauzând un prejudiciu de 3.500 lei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4949 secunde