Echipajele ISU sunt la datorie în minivacanța de Sfânta Maria

159
Echipajele ISU sunt la datorie în minivacanța de Sfânta Maria - whatsapp-image-20240801-at-15340-1723637737.jpeg
În județul Constanța, peste 250 de pompieri și 120 mijloace tehnice ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea”, vor fi la datorie zilnic, în minivacanța din această săptămână.


Astfel, în 15-19 august, pompierii militari vor asigura măsuri de prevenire și stingere a incendiilor precum și de prim ajutor medical pe timpul evenimentelor din această perioadă.


La data de 15 august, echipajele ISU Dobrogea vor fi prezente pe toată perioada desfășurării festivităților dedicate Zilei Marinei Române cu resurse de prim ajutor medical și de prevenire și stingere a incendiilor, după cum urmează: 3 echipaje SMURD, 3 autospeciale de stingere, o autospecială transport personal și victime multiple și un echipaj CBRN.


De asemenea, personalul de specialitate din cadrul Inspecției de Prevenire va executa controale la unitățile turistice si amenajările temporare cu public. Pe timpul verificărilor, principalele aspecte urmărite de inspectorii de prevenire se referă, printre altele, la dotarea cu mijloace de primă intervenție, menținerea liberă a căilor de evacuare și exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice, autorizația ISU.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.668 secunde